Corneliu Scripcaru a primit undă verde pentru construirea unui imobil cu unsprezece etaje în stațiunea Neptun din Mangalia. Acordul de mediu a fost obținut după dezbaterea publică desfășurată acum două săptămâni.
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a aprobat proiectul care prevede construirea unui imobil destinat locuințelor de vacanță, alimentației publice, serviciilor și comerțului. Clădirea va avea un regim de înălțime D+P+Mez+1-10 etaje+11 etaj tehnic și va fi amplasată pe strada Trandafirilor nr. 6M din stațiunea Neptun.
Proiectul, denumit Lago Neptun, este plasat strategic pe malul Lacului Neptun, în apropierea Plajei La Steaguri, una dintre cele mai frecventate plaje din stațiune. Conform investitorului, stațiunile Neptun-Olimp se află într-un amplu proces de dezvoltare, cu investiții de peste 700 de milioane de euro planificate până în 2025.
Printre proiectele imobiliare majore din zonă se numără:
- Vogh: 181 de apartamente.
- Galileo Summer Resort: 173 de unități locative.
- Lago: 150 de apartamente.
- Pharos: 260 de unități locative.
Pe lângă acestea, în Neptun se vor construi peste 100 de apartamente noi.
Corneliu Scripcaru a obținut anterior autorizația Consiliului Județean Constanța pentru ridicarea unui imobil cu 17 etaje în aceeași stațiune. La sfârșitul anului 2023, a primit și acordul de mediu pentru acest proiect, care prevede construirea unei clădiri cu locuințe de vacanță și spații pentru servicii turistice, având regimul de înălțime S+P+16 etaje+17 etaj tehnic. Imobilul va fi construit pe un teren de 2.160 mp, situat în apropierea ariei naturale „Pâlcul de Stejari Brumarii de la Neptun“.
Lago Neptun SRL, înființată la 11 februarie 2020, are sediul în București, pe Aleea Alexandru nr. 32, Sectorul 1. Administratorul companiei este Oana Cristina Scripcaru Iosif, iar asociatul unic este Certion SRL. De la înființare și până în 2022, Lago Neptun SRL nu a desfășurat activitate și a acumulat datorii de 20.015.407 lei, fără angajați.
Certion SRL, deținută de Corneliu Cătălin Scripcaru, Theodor Cezar Ionescu și Felicia Anișoara Căruntu, a raportat în 2022 datorii de 1.231.400 de lei și pierderi de 85.690 de lei, fără a desfășura activitate. Corneliu Cătălin Scripcaru și Theodor Cezar Ionescu sunt și administratorii firmei.