Compania Națională de Investiții Rutiere a stabilit data de 16 decembrie 2024 ca termen pentru depunerea ofertelor la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1C Sărățeni-Joseni, de pe traseul secțiunii montane a Autostrăzii ,,Unirii” – A 8. Contractul, cu o valoare estimată de 6,1 miliarde lei (fără TVA), urmează să fie publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice – SEAP. Durata de realizare este de 54 de luni din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuția lucrărilor.
Lotul 1 C Sărățeni-Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri, include 39 de poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale, 4 polate și 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).
Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aprox. 16 kilometri reprezentând 50 % din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1736 metri (pasajul peste DN 13 A și calea ferată, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri). Pe traseul lotului 1 C sunt prevăzute două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) cu 12 spații de încărcare pentru mașini electrice. Lotul Sărățeni-Joseni va avea și descărcări provizorii pentru a asigura funcționarea independentă. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și de la Bugetul de Stat.
Elemente de noutate :
-11 milioane mc. surplus de material excavat
CNIR a impus, prin documentație (Cerințele Beneficiarului) obligativitatea viitorului Antreprenor de a pune la dispoziția Autorităților Publice Locale sau a oricăror alte Autorități Publice cu titlu gratuit, cantități de material excavat din surplusul de material, pentru a fi utilizat în cadrul proiectelor locale.
-15,2 km., lungimea totală a benzii pentru vehicule lente (camioane).
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada ,,Unirii “-A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi :
- Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km)
- Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km)
3.Lotul 2A Ditrău-Grințieș (37,9 km)
4.Lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km)
Pentru lotul 1 D Joseni-Ditrău, contractul a fost publicat în SEAP cu termen de depunere a ofertelor 25 noiembrie, în timp ce pentru lotul 2 A Ditrău-Grințieș se așteaptă validarea documentației. Până la sfârșitul săptămânii, Compania Națională de Investiții Rutiere va transmite spre validare, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) documentația pentru lotul 2 B Grințieș-Pipirig, ultimul lot al secțiunii Sărățeni-Pipirig (116 km).