Compania de construcții Masterbuild General Contractor & Developer a finalizat construcția centrului comercial Pitești Shopping Park, dezvoltat de Square 7 Properties în colaborare cu fondul belgian de investiții Mitiska REIM. Proiectul, amplasat pe bulevardul Nicolae Bălcescu, a presupus o investiție de peste 19 milioane de euro și se adresează celor aproximativ 150.000 de locuitori ai Piteștiului și ai localităților din vecinătate.
Cu o suprafață construită de peste 17.000 metri pătrați, centrul comercial oferă clienților două zone distincte: una dedicată bricolajului și construcțiilor, și o galerie comercială cu o ofertă variată de retail și restaurante.
Zona de bricolaj: Leroy Merlin deschide primul magazin în Pitești
În cadrul centrului, zona de bricolaj găzduiește primul magazin Leroy Merlin din Pitești, ocupând o suprafață de 9.782 de metri pătrați. Odată cu deschiderea acestui magazin, pasionații de construcții și amenajări interioare din regiune au acces la o gamă extinsă de produse, în linie cu tendințele de dezvoltare ale sectorului DIY (do-it-yourself) în România.
Galerie comercială cu branduri internaționale și zonă de food court
Galeria comercială, întinsă pe o suprafață de 6.648 de metri pătrați, reunește branduri renumite precum Tedi, Takko Fashion, Dr. Max, fressnap, Sinsay, Xpress și Pepco, oferind opțiuni pentru diverse nevoi de cumpărături. Centrul include și o zonă de food court, unde Burger King este principalul chiriaș, completând oferta comercială cu opțiuni pentru relaxare și servirea mesei.
Pitești Shopping Park beneficiază, de asemenea, de 20.800 mp de drumuri, platforme și parcări, și 5.023 mp de spații verzi, care contribuie la integrarea armonioasă a complexului în zonă. Prin această structură, dezvoltatorii își propun să ofere un mediu sustenabil și prietenos cu mediul, punctând pe elemente de peisagistică urbană care susțin interacțiunea socială.
Masterbuild, parteneriat pentru o viziune comună asupra dezvoltării comerciale sustenabile
Masterbuild, companie activă din 2005 atât în construcții industriale, cât și în proiecte comerciale și rezidențiale, a colaborat îndeaproape cu echipa de la Square 7 Properties pentru realizarea acestui proiect. „Suntem încântați să colaborăm cu echipa de la Square 7, cu experiență în dezvoltare de retail, cu care împărtășim o viziune comună: dezvoltarea de spații comerciale de calitate, sustenabile, care nu reprezintă doar noi destinații de shopping, ci aduc valoare adăugată reală comunității și devin noi centre vibrante, integrate în viața orașului”, a declarat Ștefan Ferdinand Vayna, CEO Masterbuild.
Masterbuild și-a consolidat astfel poziția pe piața construcțiilor comerciale din România, având proiecte derulate atât la nivel național, cât și pe piețe internaționale. Colaborarea cu parteneri precum Mitiska REIM și Square 7 Properties subliniază angajamentul companiei față de realizarea unor proiecte care răspund nevoilor pieței și contribuie activ la dezvoltarea urbană sustenabilă.