Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a anunțat recepționarea oficială a unor noi lucrări de modernizare desfășurate în cadrul etapei a patra a proiectului de extindere a capacității operaționale a Aeroportului Internațional Henri Coandă și de îmbunătățire a condițiilor de operare pentru aeronave.
Potrivit comunicatului transmis de CNAB, lucrările au vizat o suprafață totală de 49.405 metri pătrați și includ atât infrastructură rutieră aeroportuară, cât și sisteme tehnice de ultimă generație. Principalele obiective ale acestei etape au fost construirea unui tronson al noii căi de rulare pentru aeronave, denumit Charlie 1, modernizarea platformei nr. 2 de îmbarcare-debarcare, precum și reabilitarea căii de rulare existente, Charlie.
Finalizarea lucrărilor face posibilă operaționalizarea noii căi de rulare Charlie 1, alături de cinci noi poziții de parcare pentru aeronave, facilitând astfel o mai bună fluidizare a traficului aerian și reducerea timpilor de așteptare pentru avioane la sol.
Tot în cadrul acestei etape, au fost realizate intervenții importante la sistemele de drenaj pentru colectarea apelor pluviale de pe suprafețele de mișcare și au fost montate noi instalații de balizaj și iluminat, bazate pe tehnologie LED. Noile echipamente promit o eficiență energetică ridicată și o reducere semnificativă a consumului de energie electrică.
Etapele anterioare ale proiectului au inclus lucrări ample la cele cinci căi de rulare conectate la pista 08L-26R, extinderea Platformei nr. 2 cu nouă poziții suplimentare pentru aeronave de cod C, precum și modernizarea drumurilor interne pentru echipamentele de handling și alte componente ale infrastructurii aeroportuare.



