Varianta Ocolitoare Buftea și un sens giratoriu pe DN2, pregătite să intre în construcție

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că a fost emisă autorizația de construire pentru Varianta Ocolitoare a orașului Buftea, iar lucrările vor începe „în scurt timp”.

Proiectul, confinanțat din fonduri europene nerambursabile, este realizat de antreprenorul austriac PORR CONSTRUCT SRL, care are la dispoziție 34 de luni și un buget de 281,17 milioane lei, fără TVA, pentru finalizarea proiectării și execuției. Varianta Ocolitoare Buftea va avea o lungime de 5,77 km și va include iluminat public, două parcări echipate cu sisteme de cântărire a autocamioanelor și stații de încărcare pentru vehicule electrice, precum și un sistem de colectare și scurgere a apelor.

Traseul va cuprinde trei pasaje rutiere: peste calea ferată București-Ploiești (81,90 m), peste DJ101 (84,90 m) și peste un drum betonat (36,10 m), precum și trei intersecții la nivel: una giratorie la intersecția cu A0, o intersecție cu DN1A Strada Metalurgiei și un nod rutier cu DJ101. Constructorul a finalizat deja organizarea de șantier, potrivit declarațiilor lui Scrioșteanu.

Totodată, oficialul a anunțat că a fost aprobată procedura de expropriere necesară pentru amenajarea unui sens giratoriu pe DN2, la km 21+900, în zona satului Șindrilița, comuna Găneasa. Următorii pași includ emiterea autorizației de construire și ordinul de începere a lucrărilor, după care va fi demarată execuția.