JTI România, una dintre primele companii multinaționale care au intrat pe piața locală, anunță construirea unei noi fabrici în Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. Potrivit reprezentanților companiei, unitatea va fi operațională în 2027 și va înlocui fabrica actuală din București, care a atins capacitatea maximă de producție.
Noua investiție vine într-un context de expansiune continuă a companiei japoneze, care activează în România de peste 30 de ani. Deși JTI nu a dezvăluit valoarea exactă a proiectului, reprezentanții companiei au precizat că investițiile totale pe piața locală depășesc 300 de milioane de euro. Fabrica din București va fi închisă după finalizarea noii unități, dar toți cei 630 de angajați vor fi păstrați.
„De când am demarat operațiunile în 1994, ne-am extins de multe ori. Suntem dedicați modernizării continue a capacităților de producție, investim în echipamente de ultimă generație și livrăm produse de înaltă calitate. Această nouă investiție reflectă atât ambiția de a ne consolida prezența în România, cât și încrederea și recunoașterea pe care le-am câștigat în cadrul JTI“, a declarat Klaus-Walter Thul, factory lead al JTI România.
Fabrica actuală a companiei exportă aproximativ 75% din producție în peste 70 de țări, fiind unul dintre hub-urile principale de producție ale JTI în Europa. Pe piața locală, compania deține aproximativ o treime din cota de piață a țigaretelor, cu mărci populare precum Winston, Camel și Sobranie.
JTI și-a început activitatea în România sub numele R.J. Reynolds și a fost prima multinațională de tutun prezentă în țară, deschizând astfel calea pentru alte investiții internaționale în sectorul tutunului.

