Familia Iacob, prin Claudia Iacob, proprietara dezvoltatorului Sky Garden Residence, a inițiat procedurile urbanistice pentru construirea unui ansamblu rezidențial de 240 de apartamente în zona complexului Confort City, dezvoltat de familia Negoiță în Popești-Leordeni, potrivit informațiilor Profit.ro.
Noul proiect va fi ridicat pe un teren de 15.000 de metri pătrați situat pe Cheiul Dâmboviței, nr. 15, în proprietatea Claudiei Iacob. Planul prevede două corpuri, fiecare format din două tronsoane a câte 60 de apartamente, cu spații comerciale la parter. Imobilele vor avea cinci niveluri supraterane și 295 de locuri de parcare, majoritatea supraterane.
Dezvoltarea va fi etapizată: lucrările pentru primele două tronsoane, 120 de apartamente, sunt programate pentru vara anului 2026, iar pentru următoarele două tronsoane lucrările sunt estimate pentru 2027. Ansamblul va include apartamente de tip garsonieră, studiouri și unități cu două, trei și patru camere, precum și o piscină destinată rezidenților.
Frații Claudia și Tudor Iacob, copiii primarului din Popești-Leordeni, Petre Iacob, au dezvoltat până acum peste 1.000 de apartamente prin Sky Garden Residence și un imobil turn cu 10 nivele în Sectorul 4. În paralel, lucrează la un ansamblu de cinci blocuri și 500 de apartamente pe un teren de 19.000 de metri pătrați în zona Pasarelei Berceni.
Tot în Ilfov, antreprenorul Marius Vlad s-a asociat cu familia Iacob pentru dezvoltarea ansamblului Apollo Residence Pasarela Berceni, care va include 650 de apartamente și spații comerciale, lângă pasarela pietonală Popești-Leordeni, vizavi de platforma industrială IMGB.
Pe piața rezidențială din București și Ilfov, vânzările au înregistrat 41.500 de unități în primele nouă luni din 2025, în scădere cu 3,4% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit unei analize SVN Romania, bazată pe date ANCPI. Județul Ilfov a înregistrat o creștere de 2,2%, în timp ce Bucureștiul a înregistrat o scădere de 4,4%. În același timp, numărul de locuințe noi finalizate a scăzut cu circa 3% în primele șase luni din 2025 față de perioada similară a anului 2024.



