Magistrala 4 de metrou din București va fi proiectată și construită de un consorțiu românesc

Primarul sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, a anunțat că lucrările de proiectare pentru stațiile de metrou de pe tronsonul Eroii Revoluției – Gara Progresul, parte a extinderii magistralei 4, vor fi realizate exclusiv de companii românești asociate.

Consorțiul desemnat pentru acest proiect este format din Construcții Erbaşu, Concelex și BogArt, firme autohtone care vor prelua atât rolul de lider, cât și pe cel de parteneri în asociere. Potrivit lui Băluță, acest fapt marchează o premieră în istoria proiectelor de metrou din România, întrucât până acum nicio firmă românească nu a condus un astfel de proiect major. În precedentele lucrări de metrou, precum Magistrala 5, liderul a fost o companie străină, Astaldi, asociată cu FCC Spania, Delta ACM 93 și AB Construct România.

„Începând de mâine dimineață, toate cele 14 noi stații prevăzute în proiectul de extindere a magistralei M4 vor fi în proces de proiectare. În decembrie a început proiectarea primului lot, între Gara de Nord și Eroii Revoluției. Acum am semnat ordinul de începere a lucrărilor și pentru lotul al doilea, dintre Eroii Revoluției și Gara Progresul”, a precizat primarul.

Durata proiectării este estimată la maximum 10 luni, iar magistrala, care se va întinde pe aproximativ 11 kilometri, va traversa sectoarele 1, 4 și 5 ale Capitalei, continuând până în comuna Jilava, județul Ilfov. Potrivit autorităților, extinderea magistralei va contribui la descongestionarea traficului din centrul Bucureștiului.

Primarul a subliniat că lucrările nu vor afecta traficul în mod semnificativ și a punctat impactul economic al investiției: aproximativ 5.612 locuri de muncă în etapa de execuție și 901 locuri permanente după finalizarea proiectului. Valoarea totală a investiției este estimată la 3,5 miliarde de euro, fonduri europene atrase de Primăria Sectorului 4. De asemenea, potrivit estimărilor, începând cu 2040, magistrala ar urma să genereze suplimentar 58,6 milioane de călătorii anual.

Cristian Erbaşu, directorul Construcții Erbaşu, a declarat că proiectul reprezintă „cel mai reprezentativ din portofoliul companiei” și a evidențiat capacitatea firmelor românești de a se organiza pentru proiecte de amploare. El a atras atenția asupra necesității asigurării bugetului, menționând că, pe lângă fondurile europene, este nevoie de cofinanțare suplimentară.

Primarul Daniel Băluță a precizat că Guvernul României s-a angajat să susțină cofinanțarea proiectului, contractul de finanțare fiind deja semnat.

Lucrările de execuție sunt estimate să înceapă într-un an, derularea acestora urmând să se realizeze simultan din mai multe puncte, unde vor fi amplasate forezele pentru săpăturile subterane.