Începe refacerea Planşeului Unirii: circulaţie restricţionată pe Splaiul Independenţei

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat luni începerea lucrărilor de refacere a Planşeului Unirii, una dintre cele mai importante structuri de infrastructură din centrul Capitalei. În această etapă, circulația rutieră pe Splaiul Independenţei, între Piaţa Naţiunile Unite şi Piaţa Unirii, este restricţionată, cu excepţia riveranilor.

Edilul a transmis, printr-o postare pe rețelele sociale, că primele zone vizate de lucrări sunt cea din faţa Hanului lui Manuc şi Parcul Unirii. De asemenea, le-a recomandat şoferilor mai multe rute alternative pentru a evita zona afectată.

Printre acestea se numără:

  • Dinspre Corneliu Coposu şi Universitate: traversarea prin drumul provizoriu amenajat în Parcul Unirii.

  • De pe Calea Victoriei: traseul prin Piaţa Naţiunile Unite, Palatul Parlamentului și Bulevardul Unirii.

  • Dinspre Eroilor: ruta prin Bulevardul Libertăţii, urmată de Bulevardul Unirii.

Potrivit primarului Băluţă, lucrările beneficiază de toate autorizațiile necesare, inclusiv autorizația de construire emisă recent de Primăria Generală a Capitalei, sub semnătura fostului primar Nicuşor Dan. „Acum însă avem toate documentele şi contractele semnate. Prin urmare, de săptămâna viitoare începem lucrările de refacere din temelii a Planşeului Unirii”, a precizat edilul.

Intervențiile vor include regenerarea spațiilor publice din zona Pieței Unirii, refacerea structurii cuvei râului Dâmboviţa, refacerea din temelii a planşeului de beton — denumit şi pod — care, la final, va avea o grosime de aproximativ 1,4 metri.

Pe lângă aceste lucrări majore, proiectul mai prevede: modernizarea reţelelor edilitare, realizarea de semnalizare şi marcaje rutiere, sistematizări pe verticală, amenajarea unor drumuri temporare, instalarea unor sisteme de irigaţii, precum şi intervenţii temporare asupra fântânilor arteziene din zonă.

Procesul de reabilitare va fi derulat etapizat, în patru zone distincte:

  1. Porţiunea din faţa Hanului lui Manuc

  2. Porţiunea din parcul aflat în faţa magazinului Unirea

  3. Porţiunea din zona fântânilor

  4. Porţiunea dinspre Pasajul Unirii

Primarul Sectorului 4 a subliniat că aceste lucrări sunt necesare, având în vedere vechimea de aproape un secol a planşeului. Autoritățile îşi propun astfel să consolideze şi să modernizeze această zonă-cheie a infrastructurii urbane din Bucureşti.