Eren Cons va construi șapte blocuri în complexul Greenfield Băneasa

Compania braşoveană de construcţii Eren Cons a fost desemnată de către dezvoltatorul imobiliar Impact contractor general pentru ridicarea a şapte imobile de locuinţe imobile cu regim de înălţime P+4E şi P+5E în complexul Greenfield din Băneasa, conform unui anunț al Impact transmis Bursei de Valori București. Valoarea contractului este de circa 5,7 milioane de euro, fără TVA.

Înţelegerea a fost semnată pe 25 martie şi este contract de antrepriză lucrări. „În privinţa cartierului Greenfield, obiectivul managementului este ca în primăvara şi vara anului 2016 să demareze lucrările de construcţie la un noi ansamblu în cartierul Greenfield, Ansamblul Platanilor, care va cuprinde 39 de blocuri şi 900 de apartamente”, se arăta în raportul financiar din luna februarie al companiei.

Firma Eren este activă pe segmentul construcţiilor civile, industriale şi agricole, având în portofoliu proiecte rezidenţiale, inclusiv construite de ANL. Grupul de firme Eren este controlat de Paul Iulian Enache, fiul fostului antrenor al FC Braşov, Tractorul şi ICIM, Paul Enache. Compania Eren Cons a avut în 2014 o cifră de afaceri de 68,069 milioane de lei (aproximativ 15 milioane de euro) şi un profit de 1,2 milioane de lei, scrie BizBrasov.ro.