Holcim România, unul dintre cei mai importanţi producători de ciment, betoane şi agregate, lansează o nouă generație de ciment, Structo® Plus cu Duraditiv, un component care îmbunătățește proprietățile betoanelorși asigurădurabilitatea produsului final.
Noul Structo® Plus, singurul ciment aditivat din România, este un ciment Portland compozit creat de către specialiștii Holcim din România împreună cu experții Centrului de Cercetare şi Dezvoltare LafargeHolcimLyon.
Introducerea aditivilor în compoziția de bază a cimentului la sac este o premieră în România, aceștia fiind folosiți de obicei în stațiile de betoane. „Dezvoltăm permanent noi soluții dedicate, iar Structo® Plus este produsul inovator prin care transferăm beneficiile acestor soluții către clienții noștri – arhitecți, constructori si beneficiarii finali ai construcțiilor. Structo® Plus cu Duraditiv este un produs unic, care permite realizarea de proiecte cu un standard ridicat de durabilitate și calitate într-un timp mai scurt și cu costuri mai mici. Pentru ca România să construiască mai bine”, a declarat Sofiane Benmaghnia, Director General al Holcim România.
Astfel, Structo® Plus cu Duraditiv răspunde cerințelor de execuție tot mai stricte și nevoilor ce apar în timpul procesului de construcție, iar testele realizate în condiții extreme au arătat o creștere importantă a performanțelor betoanelor preparate pe baza lui:
• 50% mai puține fisuri
Duraditiv asigură o contracție redusă a betoanelor preparate cu noul Structo® Plusîn comparație cu betoanele obișnuite. Prin urmare, tendința de fisurare imediat după punerea în operă este puternic redusă. Lucrările sunt mai rezistente în timp și arată mai bine.
• 25% rezistență inițială mai mare
Betoanele preparate cu noul Structo® Plus au viteza de întărire mult mai mare. Rezistența inițială ridicatăînseamnă flexibilitate mai mare în organizarea șantierului și griji mai puține legate de condițiile meteo. Atuuri importante, ținând cont că fiecare proiect este diferit, unic și plin de provocări.
• 20% durabilitate crescută
O condiție esențială pentru ca o construcție să dureze este ca betonul săîși păstreze proprietățile în timp. Betoanele poroase și cele susceptibile la contracții se degradează mai repede, iar apariția fisurilor conduce la degradare și probleme structurale în timp. Structo® Pluscu Duraditiv diminuează apariția fisurilor și prelungește durata de viață a construcțiilor.
• 15% timp mai scurt de decofrare
Elementele executate cu noul Structo® Pluspot fi decofrate rapid, contribuind la accelerarea lucrărilor. Astfel executantul are oportunitatea de a contracta mai multe proiecte, în timp ce beneficiarul își reduce cheltuielile cu închirierea cofrajelor și se poate bucura de finalizarea mai rapidă a lucrărilor.
„Pentru noul Structo® Plus, creat în laboratoarele Centrului Tehnic Holcim din România in colaborare cu experții Centrului de Cercetare şi Dezvoltare LafargeHolcim Lyon,am avut în vedere cerințele partenerilor noștri privind trei aspecte principale: rezistență, durabilitate și timp de lucru. Sunt elemente pe care orice constructor le dorește la punerea în operă a unei construcții.Echipa de experți a reușit să încorporeze îmbunătățiri pentru toți acești parametri, oferind practic avantajele betoanelor preparate în stații de betoane, într-un produs destinat oricărui tip de proiect”, a declarat Bogdan Dobre, Director Marketing & Vânzări Holcim România.
Despre produs
Noul Structo® Plus este un ciment Portland compozit de tip 42,5 R, creat în laboratoarele Centrului Tehnic Holcim România. Produsul este bazat pe o rețetă optimizată, care încorporează Duraditiv. Noul Structo® Plus poate fi folosit pentru o gamă largă de rețete de beton, de la C8/10 până la C30/37, respectiv B150 – B450. Cimentul, disponibil în saci de 40kg și 20kg, poate fi folosit în toate aplicațiile care țin de construcția unei case: fundație, structură, grinzi, planșee, pereți interiori și exteriori, precum și pentru elemente de zidărie, pavare sau placare.
Structo® Plus va fi disponibil la nivel naţional începând cu luna aprilie 2017.