Tibbett Logistics extinde cu 10.000 mp Terminalul Internațional Feroviar București

Compania Tibbett Logistics, care activează pe piața autohtonă de servicii de transport si logistică din România, extinde Terminalul Internațional Feroviar București (BIRFT) cu încă 10.000 metri pătrați după o creștere cu 36% a volumelor transportate prin BIRFT în 2016. Pentru acest an, compania estimează pentru 2017 o majorare a traficului de până la 30%, datorată volumelor adiționale ale clienților existenți.

Investițiile Tibbett Logistics vor include achiziția unui al treilea echipament mobil de manipulare containere Kalmar/Cargotec și, adițional, monitorizare pentru toate echipamentele mobile de manipulare din terminal în scopul eficientizării activității. Către finele acestui an, Tibbett Logistics, împreună cu proprietarul parcului industrial P3 unde BIRFT este localizat, va extinde platforma de depozitare a terminalului cu încă 10.000 mp.

Suprafața adițională va îmbunătăți activitățile de manipulare și depozitare a BIRFT. Creșterea volumelor derulate prin BIRFT este legată de evoluția pozitivă a importurilor containerizate transportate prin Portul Constanța, cel mai mare port la Marea Neagră. Mărfurile generale pentru sectorul de retail, împreună cu piesele și materiile prime pentru companiile de nivel 1–3 din industria producatoare de automobile care execută în România componente pentru producătorii de automobile și camioane, sunt principalele tipuri de produse importate.

Aproximativ o treime din containere sunt expediate și descărcate în depozitele proprii ale companiei Tibbett Logistics în vederea verificării calității, reambalării și depozitării. Depozitele Tibbett Logistics deservesc sectoarele de automobile, retail și FMCG din România. Restul volumelor sunt livrate către clienții finali, alți furnizori de servicii logistice și producători. Creșterea volumelor transportate prin BIRFT a dus la modificarea frecvenței trenurilor navetă operate de către Tibbett Logistics. Din Q4 2016 se operează cu cinci trenuri pe săptămâna. „Achiziția celui de-al treilea reach-staker Kalmar în cadrul BIRFT și extinderea platformei de depozitare a terminalului – ambele fiind planificate pentru această vară – sunt semne ale angajamentului nostru față de piața românească și în mod special față de dezvoltarea serviciilor de transport intermodal. Continuăm să creștem într-un ritm impresionant în fiecare an prin aducerea de noi clienți și prin creșterea volumelor clienților existenți – acestea reprezentând o confirmare a fiabilității și eficienței serviciilor noastre”, a declarat CEO-ul companiei Tibbett Logistics.

Tibbett Logistics BIRFT este singurul terminal feroviar, operat privat din București.