Peste 40% din business-ul Symmetrica, susținut de proiectele private

Creșterea constantă a investițiilor pe segmentul rezidențial în ultimul an a determinat o majorare semnificativă a livrărilor Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, către proiecte private. Astfel, în acest moment, cca. 42% din afacerile companie sunt realizate din proiecte de acest tip.

“Dezvoltarea sectorului imobiliar și scăderea investițiilor cu fonduri bugetere sau comunitare în infrastructură au dus, în ultimul an, la modificarea raportului de vânzări pe tipuri de lucrări. Astfel, dacă în trecut proiectele realizate cu statul reprezentau cca. 60% din business-ul companiei, astăzi ponderea a ajuns la 40%, raportându-se o creștere pe segmentul privat”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Potrivit reprezentantului companiei, proiectele private însumează acum 42% din business-ul companiei, față de 32% în 2015. Din totalul proiectelor private, 28% din livrări sunt direcționate către proiecte rezidențiale, comerciale și industriale, în timp ce 14% către proiecte realizate direct cu persoane fizice.
“Desigur, un procent de 8% din livrările companiei este realizat către magazinele de bricolaj sau către alți distribuitori autorizați, ajungând astfel, în majoritate, tot în proiecte realizate de persoane fizice”, a mai precizat Sebastian Bobu.

Symmetrica a înregistrat în 2016 un business de 20 de milioane de euro, în creștere cu cca. 3% comparativ cu anul anterior. De asemenea, compania a livrat peste 3,2 milioane de metri de produse, mai mult cu 6% față de 2015.

Dezvoltatorii imobiliari, tot mai interesați de produse de calitate

Revirimentul pieței rezidențiale se poate observa nu numai în ceea ce privește volumele tot mai mari livrate către acest tip de proiecte, cât și în tipurile de produse alese. Astfel, dezvoltatorii noilor ansambluri rezidenţiale de pe piaţa locală optează tot mai mult pentru amenajarea cu pavaj în detrimentul turnării asfaltului. Astfel, aceștia aleg să monteze pavele pe drumurile adiacente, în parcări și pe căile de acces.

“Investitorii imobiliari au învățat, după anii de criză prin care a trecut industria, că materialele de calitate folosite în dezvoltarea locuințelor sunt factorul decident pentru clientul final. Chiar dacă clădirea în sine este cea care îi convinge pe cumpărători să aleagă sau nu un anumit ansamblu, exteriorul nu trebuie nici el neglijat. Astfel, românii își doresc tot mai mult să locuiască într-o zonă amenajată modern și care să nu prezinte riscul de a se deteriora în timp scurt”, a  declarat oficialul Symmetrica.

Astfel, potrivit declarațiilor sale, se observă o disponibilitate tot mai mare din partea constructorilor de a aloca bugete importante pentru produse de o calitate ridicată, rezistente în timp și cu design deosebit. Tocmai din acest motiv, cea mai mare parte din produsele Symmetrica livrate către proiectele rezidențiale fac parte din gamele de design. “Alegerea clientului, fie persoană fizică sau arhitectul unui proiect privat, se bazează pe destinație – trafic greu-ușor – și pe estetică. În general se aleg pavele clasice gri pentru zona rutieră, iar pentru zonele pietonale pavele în funcție de ambientul ce urmează a fi creat”, a subliniat Bobu.

Ce bugete alocă clienții pentru pavaje

În ceea ce privește bugetul alocat de dezvoltatorii imobiliari, aceștia aleg de cele mai multe ori modele cu prețuri medii, situate între 60 și 70 lei / mp, și optează și pentru serviciile de montaj din dorința de a obține o lucrare de calitate și durabilă.
Când vine vorba de persoanele fizice, bugetul alocat este ușor ridicat, fiind vorba și de suprafețe mai mici. Astfel, aceștia aleg modele cu prețuri de până la 100 lei / mp și, de asemenea, și serviciile de montaj.