Symmetrica finalizează cea mai mare fabrică de pavele și dale din Sud-Estul Europei

Symmetrica, liderul pieței locale de pavele și borduri vibropresate, se apropie de finalizarea noii sale fabrici din Bolintin Vale, județul Giurgiu. Aceasta este cea mai mare unitate de producție de pavaje și dale din beton din rețeaua companiei sucevene, dar și din întreaga regiune a Sud-Estului Europei. Investiția totală se ridică la aproximativ 50 de milioane de euro.

Creștere semnificativă a capacității de producție

În prezent, trei dintre cele patru linii de producție ale noii unități sunt deja funcționale, iar fabrica urmează să devină complet operațională în vara acestui an, odată cu montarea ultimei linii. Extinzându-se pe o suprafață de 18.000 de metri pătrați, unitatea va ajunge la o capacitate zilnică de 15.000 mp de produse, determinând astfel o creștere cu 30% a producției totale a companiei.

„Proiectul fabricii din Bolintin Vale a implicat integrarea unor echipamente de ultimă generație, extrem de performante, care să susțină atât eficiența, cât și dezvoltarea gamei noastre de produse premium. Acum suntem în ultima etapă a acestui proces, primele trei linii au fost puse în funcțiune, iar după instalarea celei de-a patra, programată pentru vara acestui an, unitatea de producție va deveni complet funcțională, contribuind la dezvoltarea și consolidarea poziției Symmetrica pe piața locală și la nivel regional”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Eficiență energetică și tehnologii avansate

Noua fabrică va integra tehnologii avansate, inclusiv echipamente pentru tratamente speciale, prelucrarea suprafețelor și splitarea blocurilor de beton. De asemenea, unitatea va dispune de două parcuri fotovoltaice, care vor asigura circa 60% din necesarul energetic al fabricii, consolidând astfel obiectivele de sustenabilitate ale Symmetrica.

Investiție susținută și strategii de expansiune

Finanțarea de aproape 50 de milioane de euro pentru fabrica din Bolintin Vale provine atât din fonduri proprii, cât și din credite bancare. Extinderea acestei unități vine în contextul unei creșteri susținute a companiei, care în toamna anului 2023 a lansat gama premium Symmetrica Select, destinată segmentului rezidențial.

„În ciuda provocărilor din sectorul rezidențial, observăm o tendință clară către produse de calitate superioară, consumatorii devenind tot mai atenți la durabilitate, estetică și inovație. Acest comportament de consum ne oferă premise solide pentru dezvoltarea gamei premium, iar estimările noastre rămân pozitive în ceea ce privește cererea pentru colecțiile Symmetrica Select. Credem că această orientare către soluții premium va continua să se consolideze, chiar și într-un context economic mai provocator”, a adăugat Sebastian Bobu.

Symmetrica: lider pe piața locală

Cu o experiență de peste 30 de ani, Symmetrica s-a impus ca principalul producător autohton de pavele și prefabricate din beton, investind constant în extinderea capacităților de producție. În prezent, compania deține nouă fabrici, precum și o unitate dedicată echipamentelor industriale, investițiile totale depășind 135 de milioane de euro.

În 2024, Symmetrica a raportat o cifră de afaceri de 317 milioane lei (63,7 milioane euro), înregistrând o creștere de 22% față de anul precedent.