Grupul francez Catinvest, care deține o rețea de patru centre comerciale în România și mai multe pe plan internațional, împreună cu Carrefour România, anunță finalizarea unei investiții de aproape 2 milioane de euro în prima etapă a modernizării centrului TOM Carrefour din Constanța. Capitalul a fost folosit pentru modernizarea spațiilor interioare și adaptarea proiectului la cerințele actuale ale consumatorilor.
Lucrările de modernizare ale centrului comercial TOM au început în luna ianuarie a acestui an și, într-o primă etapă, au vizat refacerea integrală a spațiilor interioare, atât din punctul de vedere al design-ului galeriilor, cât și al funcționalității (sisteme de iluminat și ventilație, grupuri sanitare etc.). O a doua etapă, care vizează lucrări de schimbare a fațadei și a teraselor pietonale, urmează să înceapă în luna septembrie și vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.
“TOM Carrefour este o investiție strategică pe care am demarat-o în 2006, odată cu achiziția centrului comercial, și pe care vrem acum să o consolidăm prin modernizarea integrală a centrului, în două etape, iar ulterior prin extinderea galeriilor comerciale. Astfel, răspundem pe de-o parte cererii ridicate din partea comercianților de a deschide spații în cadrul TOM, în contextul unui grad actual de ocupare de 98%, iar pe de altă parte oferim cumpărătorilor din județul Constanța o zonă extinsă de shopping, cu o ofertă variată, aproape de ei”, a declarat Jibril Semour, director general al Catinvest Eastern Europe, cu sediul central la București.
Modernizarea centrului comercial TOM Carrefour Constanța face parte din strategia Catinvest de modernizare a portofoliului de proprietăți, astfel încât acestea să constituie pentru vizitatori o destinație atractivă, modernă, cu servicii diversificate și de calitate.
În prezent, centrul comercial TOM are o suprafață totală închiriabilă de 44.500 de metri pătrați, iar gradul de ocupare este de 98%, având o structură mixtă de peste 85 de chiriași, printre care: hypermarketul Carrefour, Decathlon, Intersport, Adidas, Flanco, Media Galaxy, Brico Depot, Pepco, Jysk, CCC, Sephora, KFC etc.