Consiliul Local Sibiu a avizat construcția mall-ului Festival Centrum pe locația fostei fabrici Simerom de lângă Podul Gării, un teren neamenajat în prezent, situat în imediata vecinătate a centrului municipiului, anunță www.tribuna.ro. Investitorul centrului comercial este SC Festival SRL. Termenul estimat de finalizare a construcției și dare în folosință este a doua jumătate a lui 2019.
Centrul comercial este dotat cu facilități moderne, fiind construit pe mai multe niveluri- subsol, parter și 2 etaje. Centrul va pune la dispoziția sibienilor aproximativ 45.000 m² de spatii comerciale, spații pentru activități de petrecere a timpului liber și recreere, cât și zone pentru organizarea de evenimente în aer liber. Acesta va găzdui brand-uri și operatori comerciali internaționali, naționali și locali.
Clădirea principală este amenajată cu deschideri între etaje, astfel încât spațiile interioare sunt luminate natural. La etajul doi se va amenaja o zonă de restaurante și unități de servire a mesei. Mai multe cafenele vor fi amplasate strategic în clădire pentru asigura zone de odihnă pentru clienți. Printre serviciile oferite se numără un cinema cu mai multe săli de proiecție.
Festival Centrum va include și un supermarket, respectiv magazinul Kaufland. Odată cu construcția acestui obiectiv de interes public se va reconfigura și traficul înzonă. Un alt aspect important este acela al asigurării spațiilor de parcare, o responsabilitate a investitorului. În acest sens au fost prevăzute aproximativ 1200 de locuri de parcare atât la subsol, cât și pe terasa clădirii, accesul în aceste spații fiind posibil prin intermediul scărilor, a lifturilor, a scărilor și a căilor rulante. Amenajarea acestui obiectiv reprezintă o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro, scrie publicația amintită.