Cele mai noi proiecte de construcții din Galați: un bloc, două case-duplex, un magazin și o sală de festivități

Consiliul Local Galați a aprobat în ședință ordinară planurile urbanistice de detealiu pentru mai multe proiecte, printre care un bloc cu zece apartamente, două case-duplex, un magazin general, o sală de festivităţi, dar şi o mulţime de locuinţe individuale, unele cu etaj, altele cu piscină şi foişor în curţile generoase, conform www.viata-libera.ro.

Unul dintre cele mai importante PUD-uri vizează construirea unui bloc cu zece apartamente pe strada Tecuci nr. 142, beneficiar fiind SC Citadina ’98 SA, pe terenul pe care firma este proprietară. Blocul va avea demisol, parter şi patru etaje şi, potrivit raportului de specialitate, se va înălţa pe o parcelă încadrată în Planul Urbanistic General ca Pol urban principal Coşbuc/ Basarabiei. Conform raportului de specialitate, parcarea autoturismelor se va realiza în incinta care va fi împrejmuită cu gard transparent, incintă unde sunt prevăzute opt locuri de parcare, scrie sursa citată.

Consilierii au aprobat și construcția a două locuinţe colective (duplex) şi a unui chioşc cu rol de spaţiu comercial, pe strada Drumul Viilor nr. 26E, beneficiar fiind SC Iftang SRL. Conform raportului de specialitate, terenul pe care se vor ridica imobilele cu subsol tehnic, parter şi mansardă face parte din Zona locuinţe colective cartier Ţiglina III. Distanţa dintre cele două construcţii va fi de 7,9 metri, iar în partea de est se va realiza un chioşc cu funcţiunea de spaţiu comercial. Împrejmuirea va fi metalică, dublată de gard viu, iar parcarea va fi exclusiv în incintă, unde sunt propuse opt locuri de parcare.

Conform planului urbanistic votat de aleşi, pe Drumul de Centură nr. 54A va fi realizată o construcţie cu funcţiunea de sală de festivităţi. Clădirea va avea parter şi un etaj parţial şi va fi ridicată într-o zonă considerată „Pol Urban secundar”. Proiectul prevede că în incintă vor fi amenajate 42 de locuri de parcare.

O construcţie tip hală, cu funcţiunea de magazin general, şi o anexă cu rol de birou (baracă mobilă) vor fi construite pe strada Tecuci nr. 249, în zona pe care Planul Urbanistic General al Galaţiului o catalogat-o drept „zona locuinţe individuale Fileşti”. Accesul direct se va realiza din strada Nicolae Mantu, iar parcarea va fi în incintă, unde sunt prevăzute şase locuri de parcare, conform www.viata-libera.ro.