Cel mai puternic aspirator Stihl, acum şi în România

Sectoarele construcţiilor şi al amenajărilor sunt printre beneficiarele aspiratorului profesional SE 133 de la Stihl, care a fost lansat și în România concomitent cu piețele internaționale.

Astfel, Stihl își dezvoltă portofoliul pe zona de cleaning cu un nou aspirator profesional pentru suprafețe umede/uscate.

În plus, pentru cei din zona construcțiilor, aspiratorul are posibilitatea să se conecteze printr-un adaptor la o sculă electrică (ex. un flex electric).

Filtrele și puterea de absorbție îl mai recomandă şi pentru ateliere de lucru sau spălătorii auto. Însă, în același timp, SE 133 este potrivit și pentru utilizatorii casnici extrem de pretențioși cu echipamentele de curațat, având în vedere capacitatea uriașă de absorbție a aerului (4.500 l/min), dar și capacitatea rezervorului, de 42 l.

Pentru comparație, un simplu aspirator de uz casnic, are o capacitate de înmagazinare cuprinsă între 1 și 5 l, iar pentru modelele de tip umed-uscat, volumul mediu de înmagazinare poate crește până la 15 l.

Ce este clasa M de aspirare?

Aspiratorul Stihl SE 133 se înscrie în clasa M de aspirare al prafului. Acest standard presupune un nivel de aspirare al particulelor de praf extrem de fine. Pentru clasa de praf M, filtrele au factor maxim de transmisie, ceea ce înseamnă o eficiență de 99,9%, la care se adaugă un strat de acoperire pentru particulele nanometrice.

De asemenea, standardul presupune măsurarea vitezei aerului în procesul de sucțiune. La scăderea de sub 20m/s, unitatea transmite un semnal sonor repetitiv și un semnal luminos.

SE 133 este cel mai puternic aspirator Stihl. Înainte de acest model, producătorul german a mai dezvoltat două variante mai mici SE 62 și SE 122, ambele dedicate tot curățării suprafețelor umede/uscate. Spre deosebire de modelele anterioare, noul SE 133 este dotat cu un sistem de curățare automată a filtrului de particule.

Gama de cleaning Stihl mai cuprinde 13 spălătoare cu presiune, din care mai mult de jumătate sunt dedicate sectorului profesional. Pe lângă aspiratoare și spălătoare cu presiune, Stihl a dezvoltat și un utilaj atipic de curățare pentru curți și drumuri, este vorba de sistemul de măturat automat KG 550, Stihl multiclean.

Despre compania Stihl

Stihl a anunţat în 2016, la nivel internațional, o creştere de 6,6%, atingând o cifră de afaceri record de 3,46 miliarde de euro. Compania germană intenţionează să investească 1 miliard de euro în dezvoltare până în 2018. Anul trecut compania a împlinit 90 de ani, fiind înființată în 1926 de Andreas Stihl în Stuttgart. Stihl România este o companie deținută 100% de firma mamă și a fost înființată în 1997. În prezent Stihl România importă motounelte sub brandurile Stihl şi Viking.