Companiile Alfa Construct și Regional Business Solutions vor finaliza în această primăvară un imobil supraetajat P + 6 etaje + etaj retras în cartierul Tudor Vladimirescu din Tg. Mureș, la ieșirea spre Livezeni, scrie www.zi-de-zi.ro. Proiectul poartă numele de Citadela Residence iar partenerii acestuia sunt Dan Gliga și Mihai Poruțiu.
,,Am pus în practică un proiect în care îmbinăm experiența noastră de peste 20 de ani în domeniul construcțiilor, coroborată cu viziunea noastră despre modul în care trebuie să arate o locuință în secolul XXI. Astfel am investit într-un proiect care reprezintă un reper din punct arhitectural în Târgu-Mureș. Conștienți de importanța pe care o are în viața fiecăruia dintre noi căminul propriu, spre deosebire de alți investitori imobiliari nu urmărim profitul imediat. Încercăm să punem pe primul plan satisfacția partenerilor noștri. I-am numit parteneri, deoarece, în dezvoltarea proiectului, cei care au achiziţionat apartamente în Citadela Residence nu au fost priviți și trataţi ca nişte simpli clienți”, susțin cei doi parteneri, citați de publicația amintită.
Citadela Residence oferă trei tipuri de locuințe: o cameră, 40-45 de metri pătraţi utili, două camere, 60-64 de metri pătraţi utili, și trei camere, 80-85 de metri pătraţi utili. Apartamentele includ în preț o boxă subterană de depozitare, oferită gratuit. Ansamblul rezidențial va include și o zona de joacă/relaxare de aproximativ 300 de metri pătraţi.
”Apogeul acestei investitii este penthouse-ul cu şase camere dispus la ultimul nivel, având 220 de metri pătraţi utili și 520 de metri pătraţi de terase, două locuri de parcare subterane și două pivniţe incluse în preț. Prin tot ceea ce îl definește, nu are rival, fiind practic ,,simply the best” în Târgu-Mureş”, susțin investitorii.
În total, Citadela Resindece are 59 de unități locative dispuse pe 6.000 de metri pătraţi.
Complexul are și 20 de locuri de parcare subterane, iar în exterior mai există 40 de locuri de parcare. Întreg sistemul de parcare este dotat cu control acces, exclusiv pentru viitorii proprietari. Investitorii au prevăzut ca fiecare viitor proprietar de apartament să poată opta pentru un loc de parcare.
“Vorbim despre apartamente înalte, mai exact 2,7 metri față de 2,55 metri înălțimea medie practicată în general la imobile supratetajate, cu suprafețe vitrate mari – unele ferestre acoperă tot peretele, cu balcoane generoase – sunt apartamente care au câte două balcoane, cu terase mari la locuințele de la parter. Am folosit doar materiale de top. Discutăm despre cărămidă Porotherm, tâmplărie aluminiu marca Shuco cu sticlărie Saint Gobain, locul 1 în lume, șape în care am folosit granule de polistiren pentru izolare termică și fonică foarte bune. Încălzirea va fi făcută cu centrale termice individuale cu colectarea gazelor arse pe coșuri de fum comune, Wiessmann/Vaillant. Liftul Kone, cu mentenanță asistată on-line, va avea o capacitate de şase persoane și va lega subsolul de ultimul etaj. Concluzionând, cu sprijinul ahitectului clujean Adrian Turcu de la Adi Proiect, a echipei Alfa Construct și a colegilor de la Regional Business Solutions, am creat un imobil care va reprezenta o bornă de referință pe piața de locuințe din județul Mureș. Din acest moment, cine va dori să fie dezvoltator imobiliar în Târgu-Mureş va trebui să se raporteze la proiectul nostru. Construcția Citadela Residence a început în februarie 2017 și se va încheia în mai 2018. E o performanță în sine, având în vedere calitatea și dimensiunile proiectului”, a declarat Dan Gliga, administratorul Alfa Construct.
Prețul mediu oferit de dezvoltator este de 820 euro/metru pătrat util.
Din totalul de 59 de unități locative au fost vândute deja 58. Mai este disponibil doar penthouse-ul de la ultimul etaj. De altfel, având în vedere profilul viitorului proprietar, cei doi investitori nici nu au dorit să-l promoveze spre vânzare decât în momentul în care va fi definitivat. Blazon greu de egalat.