Renovarea fațadei emblematicului hotel Ana Hotels „Europa” din Eforie Nord a marcat o premieră în materie de sustenabilitate în România, grație colaborării cu Saint-Gobain. Cu ajutorul fabricii Saint-Gobain din Călărași, aproximativ 70 de tone de cioburi de sticlă au fost recuperate, topite și transformate în materie primă pentru noi produse, consolidând angajamentul ambelor companii față de protecția mediului.
Reciclarea sticlei: un pas major pentru un viitor durabil
Procesul de renovare a inclus utilizarea sticlei COOL-LITE® XTREME 61/29 II, recunoscută pentru performanțele sale în eficiența energetică și aspectul neutru. În paralel, deșeurile de sticlă rezultate din modernizare au fost integral reciclate la fabrica din Călărași, o investiție de 1,5 milioane de euro ce integrează tehnologii de tratare, sortare și reciclare.
Mihaela Moga, Director Comercial Saint-Gobain Glass România, a subliniat importanța acestui proiect:
„Suntem mândri să sprijinim inițiativele care contribuie la reducerea impactului asupra mediului. Prin acest proiect, am demonstrat că reciclarea sticlei poate deveni o practică obișnuită, sprijinind misiunea noastră, Making the World a Better Home. Vom continua să investim în soluții care să crească conținutul de sticlă reciclată în produsele noastre.”
Ana Hotels: grija pentru oaspeți și mediu
Hotelul Ana Hotels „Europa” rămâne un reper al ospitalității, combinând rafinamentul cu responsabilitatea ecologică. Iuliana Tasie, Director General al hotelului, a declarat:
„Grija noastră față de mediu trece dincolo de cuvinte, în acțiuni concrete. Fie că vorbim de reciclarea sticlei cu sprijinul Saint-Gobain sau de implementarea unor sisteme eficiente energetic, ne dorim să fim un model de sustenabilitate pentru comunitatea locală.”




