Se demolează stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara

Preşedintele CJ Timiş, Călin Dobra, a anunţat că se plănuieşte demolarea stadionului “Dan Păltinişanu”, iar primele decizii luate în ceea ce priveşte arena din Banat au fost luate, scrie Prosport. Arena se află  într-un stadiu avansat de degradare.

Până să se dărâme stadionul “Dan Păltinişanu” s-a decis ca din noiembrie să nu se mai deschidă pentru public Tribuna a 2-a pentru niciun eveniment organizat pe arena proprietate a Consiliului Judeţean Timiş. Din primăvară nu a mai putut fi folosită Peluza sud, din acelaşi motiv, şi anume, starea avansată de degradare a stadionului care a fost construit la începutul anilor ’60. Dobra a dezvăluit că pe locul arenei va fi construită una nouă. ”Vreau să anunţ foarte clar că nu renunţ la această idee, de a demola actualul stadion şi de a construi altul pe locaţia existentă. Noi am demarat toate procedurile. Mi-e greu să vă spun exact ca şi termen. Dar eu sper ca în momentul în care vom avea anul viitor contractul de demolare şi execuţie, de anul viitor din toamnă, dacă nu apare niciun fel de piedică să putem intra cu demolarea în stadion”, a declarat Călin Dobra, preşedintele CJ Timiş, conform liga2.prosport.ro