Clădirea Rapid SA Bistrița va fi demolată. În locul ei va apărea un magazin Lidl

Clădirea companiei Rapid SA, situată pe strada Andrei Mureșanu din Bistrița, va fi demolată iar pe locul acesteia va fi ridicat un magazin Lidl, scrie Timp Online.  În prima fază, investitorii au cerut acord de mediu pentru a rade imobilul ridicat în perioada comunismului şi a crea acces auto în zonă, iar în faza a doua va face demersurile pentru ridicarea magazinului, au declarat surse oficiale pentru publicația amintită.

Clădirea aparţine firmei Rapid SA care a fost înfiinţată în 1991 având ca obiect de activitate fabricarea de construcţii metalice.

Încă de anul trecut s-a vehiculat în spaţiul public ideea potrivit căreia Lidl ar fi interesată să deschidă la Bistriţa ar treilea magazin, iniţial pe terenul pe care acum se află Baza Raoul, în spatele magazinului Kaufland.

 

 

Sursa foto: Timp Online