Concurența analizează preluarea Pomponio de către CRH RMX&AGREGATE

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care CRH RMX&AGREGATE SRL preia de la compania Pomponio SRL unele active utilizate pentru producerea și comercializarea betoanelor și comercializarea betoanelor și agregatelor în județele Alba, Sibiu, Cluj și Hunedoara.

CRH RMX&AGREGATE SRL face parte din Grupul CRH, activ în România în domeniul producerii de ciment, agregate, betoane și elemente prefabricate din beton. CRH RMX&AGREGATE desfășoară activități de extracție a pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, de extracție a pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei.

Pomponio SRL are ca obiect principal de activitate realizarea de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale și poate realiza, la cerere, și alte tipuri de prefabricate din beton și beton armat pe baza unor proiecte de execuţie puse la dispoziţie de către beneficiar.

În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurență va evalua concentrarea economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.