Bog’Art și UTI vor construi terminalul Aeroportului Ghimbav

Asocierea Bog’Art SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA va construi terminalul Aeroportului Braşov – Ghimbav, potrivit BunăZiuaBrașov .  Aceasta va avea la dispoziţie 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic şi apoi 9 luni pentru construcţie, din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

 

Licitaţia pentru proiectarea şi construcţia terminalului aeroportului a fost lansată la finalul anului trecut, iar în 16 mai 2019 a fost stabilită oferta câştigătoare, depusă de SC Construcţii SA Sibiu, însă ofertantul clasat pe locul al doilea, respectiv Asocierea Bog’Art SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA a contestat rezultatul. CNSC a decis reevaluarea dosarelor, iar după reanalizarea documentaţiilor, a desemnată câştigătoare oferta depusă de Asocierea Bog’Art SRL – SC UTI Grup SA – SC UTI Facility Management SA. SC Construcţii SA a contestat în instanţă decizia CNSC şi, după trei amânări, Curtea de Apel Braşov a emis o sentinţă favorabilă administraţiei judeţene.
Pe lângă acţiunea în instanţă, SC Construcţii SA a solicitat CNSC să anuleze rezultatul reevaluării ofertelor, iar ieri consiliul a emis o decizie prin care a respins contestaţia firmei sibiene.

 

Contractul are valoarea de 145.581.179,94 lei (inclusiv TVA), iar cele trei firme asociate au la dispoziţie 12 luni pentru a executa prevederile contractului – trei luni pentru realizarea proiectului tehnic şi nouă luni pentru execuţia propriu-zisă a lucrărilor de construcţii şi instalaţii pentru Terminalul de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav, conform Adevărul. Aerogara va fi construită pe trei niveluri, cu o arie desfăşurată de 11.780 mp, după o soluţie arhitecturală realizată de celebrul arhitect braşovean Dorin Ştefan. Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, şi-a exprimat speranţa, într-o conferinţă de presă, ca lucrările să demareze la începutul anului viitor, menţionând că, în perioada imediat următoare, constructorul va trebui să obţină avizele necesare, scrie Agerpres. Potrivit reprezentantului antreprenorului, directorul Bog’Art SRL, Raul Doicescu, există premise ca termenele din contract să poată fi respectate, deşi cea mai mare „provocare” o reprezintă condiţiile în care constructorul va trebui să lucreze – inclusiv două ierni, într-o zonă montană.