Cum arată șantierele la cele trei stadioane din București

Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf vor fi gata la timp pentru a găzdui antrenamentele echipelor naţionale care vor juca la Bucureşti în cadrul EURO 2020, în timp ce la Rapid există întârzieri, informează Agerpres.

Directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Irina Pătrăşcoiu, primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache şi preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, au efectuat o vizită la Stadionul Arcul de Triumf pentru a vedea stadiul lucrărilor de construcţie.

„Stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf sigur vor fi gata pentru antrenamente la EURO 2020. Angajamentul nostru este să le pregătim doar pentru antrenament, deci la partea administrativă poate vor mai fi nişte lucrări, dar nu vor afecta meciurile, pentru că acestea vor fi pe Arena Naţională. La Rapid am obţinut autorizaţia de construcţie în 20 iulie. Am demolat, iar acum suntem în stadiul de recepţie a acestor lucrări şi vom începe deja partea de săpătură. La Rapid există acele blocuri de locuinţe, deci cetăţenii sunt foarte aproape de lucrări şi se lucrează mai prudent, într-un orar mai strâns decât la Arcul de Triumf şi la Steaua. Dar şi la Rapid facem eforturi să punem terenul la dispoziţie pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020. La Rapid construcţia este mai întârziată faţă de Steaua şi Arcul de Triumf, dar după ce începem execuţia efectivă putem să recuperăm. Cu tot disconfortul pe care îl vom crea în zonă. Execuţia spun eu să o începem într-o săptămână. O să vedeţi şi la Rapid mai multă activitate în perioada următoare”, a explicat Manuela Pătrăşcoiu, citată de .

În ceea ce priveşte Dinamo, al patrulea stadion care trebuia construit în vederea EURO 2020, directorul general al CNI a menţionat că acum există probleme şi cu amplasarea construcţiei pe vechiul velodrom din complexul sportiv din Şoseaua Ştefan cel Mare.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatul European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. UEFA solicită celor 12 ţări organizatoare să pună la dispoziţie alte patru stadioane la standarde internaţionale pentru antrenamentele oficiale ale echipelor naţionale. Cele patru arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Arcul de Triumf, Steaua, Rapid şi Dinamo.

Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciuri în zilele de 14, 18, 22 şi 29 iunie 2020.