Prime Kapital dezvoltă proiectul Avalon Estate în Pipera

Prime Kapital va dezvolta un proiect rezidențial cu 746 de locuințe în zona Pipera, Avalon Estate, scrie Economica.net. Acesta  are o densitate redusă, cu un regim maxim de înălțime de patru etaje.

Mai mult de o treime din suprafața totală este ocupată de spații verzi și de agrement atent planificate. Conceptul include grădini pentru toate tipurile de unități. Astfel, vilele vor avea zone exterioare în față și spate, townhouse-urile au grădini frontale și terase private generoase, iar apartamentele dispun de terase și grădini. Prime Kapital va aplica pentru o singură autorizație de construire pentru întregul proiect și nu pentru fiecare fază în parte, obirectivul fiind accelerarea construcției pentru a satisface cererea ridicată. Primele unități ale proiectului vor fi livrate în anului 2020, mai scrie publicația amintită.

„Prin localizare, dimensiune, calitate și servicii comunitare, Avalon Estate inaugurează practic o nouă categorie de locuințe, în apropierea polului de birouri din nordul capitalei, construit în jurul conceptului de comunitate. Întregul ansamblu a fost proiectat integral până la cele mai mici detalii, iar lucrările de amenajare a spațiilor verzi au început încă din 2018”, a declarat Maggie Kitshoff, Residential & Office Managing Director Prime Kapital.