UPT Timișoara ridică o sală polivalentă

Universitatea Politehnică Timișoara va construi pe Aleea Ghirodei o sală polivalentă, conform lui Viorel Șerban, rectorul UPT, citat de pressalert.ro. Arena va fi dedicată echipelor de scrimă şi volei din cadrul CSU Politehnica. V

 

Construcţia sălii noi se va face pe pe locaţia fostei Facultăţi de Hidrotehnică.. „Surpriza vine cu data de 29.11 – o solicitare a noastră de un an de zile în spaţiul existent în zona Ghiroda, fosta Facultate de Hidrotehnică, ni s-a aprobat construcţia unei săli de sport cu 180 de locuri, dedicată CSU Politehnica. Vom face sală de scrimă pentru competiţiile internaţionale, şi volei de asemenea. Am obţinut prin CNI. Spaţiul e foarte permisiv, 8.700 mp. Pe lângă partea de sală de sport, suntem în etapa avizelor. Va fi şi spaţiu de cazare a sportivilor şi practic acolo se va muta Clubul Sportiv Universitar. Poate vom construi şi terenuri de tenis de câmp…”, a precizat Viorel Şerban. Noua arenă va fi asemănătoare cu cea construită de Universitatea de Vest în zona Oituz.