Metroul din Drumul Taberei va fi gata în iunie 2020

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că lucrările la metroul din Drumul Taberei vor continua și în perioada stării de urgență și că acestea vor fi gata în iunie 2020.

Acesta a spus că a avut o  discuţie cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră şi feroviară şi le-a transmis că sunt bani alocaţi pentru aceste proiecte în buget şi nu există nicio datorie către aceştia. Antreprenorii au dat asigurări că şi în acest context vor respecta termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii, conform News.ro.

„Am avut o videoconferinţă cu antreprenorii principalelor obiective de infrastructură rutieră şi feroviară din România. (…) Obiectivul principal al acestei videoconferinţe a fost acela de a menţine termenele asumate prin contracte în ciuda contextului actual. Absolut toţi constructorii prezenţi în această videoconferinţă au prezentat principalele măsuri pe care le-au adoptat pentru asigurarea siguranţei angajaţilor la locul de muncă, precum şi cele prin care au realizat aprovizionarea cu materiale de construcţii necesare desfăşurării activităţii”, a declarat ministrul Transporturilor.
El le-a transmis acestora că există banii alocaţi în buget pentru aceste lucrări şi nu există datorii către antreprenori.
„Le-am spus că noi avem bani alocaţi pentru aceste proiecte prin bugetul pentru anul 2020, că nu avem nicio datorie către niciun antreprenor şi le-am atras atenţia că la rândul lor şi ei să îşi plătească subcontractorii, furnizorii sau prestatorii de servicii. De asemenea, în urma acestei discuţii, vreau să vă informez că absolut toţi şi-au asumat că termenele asumate prin contract rămân nemodificate. Toţi au reconfirmat faptul că şi în actualele condiţii termenele pentru finalizarea lucrărilor de investiţii în infrastructura de transport rămân nemodificate şi mă bucur să anunţ, spre exemplu, faptul că lucrările la magistrala de metrou M5 Drumul Taberei rămân în grafic, iar termenul nemodificat asumat pentru finalizare rămâne luna iunie 2020”, a mai spus ministrul Transporturilor.