Licitație pentru construcția unui nou acoperiș la Spitalul Municipal Arad

Primăria Municipiului Arad a lansat licitația pentru atribuirea contractului de realizare a proiectului tehnic, detaliilor de execuție și pentru execuția lucrărilor de reparație capitală a acoperișului fostului Spital Municipal, din Piața Mihai Viteazul. În prezent, acoperișul nu îndeplinește cerințele de rezistență și stabilitate, astfel că măsurile de consolidare, înlocuire a elementelor deteriorate ale șarpantei și schimbarea completă a învelitorii acoperișului sunt imperios necesare, scrie Aradon.

Acoperișul are o suprafață de aproape două mii de metri pătrați, iar expertiza tehnică a scos în evidență faptul că e nevoie de igienizarea podului, înlocuirea a aproximativ 70% din șarpantă (partea de lemn a acoperișului), schimbarea completă a învelitorii și a jgheaburilor și burlanelor, repararea coșurilor de fum și a canalelor de ventilație, repararea aticelor de zidărie și cărămidă din podul clădirii, ancorarea structurii de rezistență a acoperișului și montarea de folie hidroizolantă.

Valoarea totală a proiectului se va ridica la 542 de mii de lei, adică peste 110 mii de euro, fără TVA. Din acești bani, 30 de mii de lei merg spre proiectare, două mii de lei pentru asistența din partea proiectantului, 12.445 de lei ai ca destinație organizarea de șantier, iar suma cea mai mare – 497.805 lei va merge către execuția lucrărilor.

Compania care va câștiga licitația – adică cea care va face oferta cu prețul cel mai scăzut – va avea la dispoziție două luni pentru realizarea proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, și alte șase luni pentru execuția lucrărilor. Lucrările ce vor fi făcute vor avea o garanție de cinci ani. Ofertele pot fi depuse de companii până pe 15 iunie, mai scrie Aradon.