După ce ieri, Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat transmiterea GRATUITĂ spre Camera de Comerţ şi Industrie a României a terenurilor statului aflate în folosinţa CCIR din zona Romexpo (şi unde se propun construirea construirea împreună cu grupul Iulius a celor mai înalte clădiri din ţară, mall, locuințe etc), NEPI Rockcastle își exprimă interesul de a OFERI UN PREȚ statului român pentru terenul de la ROMEXPO sau pentru drepturile pentru dezvoltare imobiliară.
La votul de ieri s-au înregistrat 178 voturi ”pentru”, 45 ”împotrivă” şi 13 abţineri. Reprezentanţii USR şi UDMR au anunţat că intenţionează să atace la Curtea Constituţională acest proiect cu transmiterea gratuită.
NEPI Rockcastle își manifestă astfel interesul de a participa la o licitație publică de selecție a investitorului pentru dezvoltarea proiectului.
CCIR este acționar majoritar al Romexpo S.A., cu un procentaj de 91,26%. Acţionarul are recunoscut dreptul de folosință gratuită asupra terenului pe o perioadă de 49 de ani, fiind în fapt același teren pe care Romexpo își desfășoară activitatea de mai bine de 47 de ani.
Totuşi, în baza legislației de până acum, CCIR nu putea valorifica dreptul său de folosință gratuită în vederea demarării amplelor obiective investiționale propuse în colaborare cu omul de afaceri Iulian Dascălu.
Planurile de colaborare cu marele investitor ieşean, numit în anii trecuţi regele mall-urilor, erau pentru construirea unui complex gigant multifuncţional care presupune o suprafață construită de 230.000 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 1,3 milioane de metri pătrați (vezi proiect mai jos).
De aceea. CCIR şi-a dorit reglementarea juridică a terenului în sensul transmiterii acestuia în proprietate, chiar şi fără a avea dreptul să-l înstrăineze pe o perioadă de 30 de ani sau chiar mai mult.
Despre NEPI
NEPI Rockcastle investește de mai bine de 13 ani în România și are un portofoliu de peste 20 de proiecte imobiliare dezvoltate în toată țara, estimate la o valoare de circa 2 miliarde de euro.
Acesta este prezent în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Serbia și Lituania.
Din portofoliul NEPI Rockcastle din România fac parte Mega Mall, Promenada Mall București, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre București, Iris Titan Shopping Center București, Shopping City Timișoara, City Park Mall din Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzău și Shopping City Târgu Mureș.
Zilele trecute, NEPI Rockcastle a reuşit să vândă cu 294 de milioane de euro patru proiecte de birouri din România celor de la AFI Europe, proprietarul mall-urilor AFI.
Transparenţă
E clar că orice mare investitor imobiliar şi-ar dori să poată să construiască în una din cele mai bune zone ale Bucureştiului. Terenul e însă în proprietatea privată a statului.
Cum se procedează? Se dă dreptul de a construi la primul mare investitor venit sau se face licitaţie? Se percep bani pentru folosinţa terenului sau nu, limitându-se doar la eventualele beneficii aduse de noile construcţii oraşului, comunităţii?
Nu ar strica, în privinţa marilor proiecte de investiţii, ca lucrurile să fie transparente.