Bloc pe terenul unei fabrici de tricotaje a unui parlamentar

Parlamentar în trei mandate şi din 2020 președintele Camerei de comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița, Valentin Calcan vrea să construiască pe terenul fabricii Alca Tricot din Buzău un bloc mixt cu spaţii comerciale la parter, birouri şi apartamente.

În acest sens a fost depus la primărie un memoriu de PUZ pentru un bloc cu parter plus 5 etaje de către proiectantul Signum prin arhitectul Daniel Popa, beneficiar al investiţiei fiind Grupul Industrial Alca.

Terenul se află în vestul oraşului, intravilan, în cartierul Micro XIV şi are o suprafaţă de puţin peste un hectar şi este încă ocupat de construcţii.

Grupul Alca mai are, printre proprietăţi, o fabrică de tricotaje aproape de staţia de metroul Aurel Vlaicu din Bucureşti şi hotelul Peştera din Bucegi.