Revetas utilizează 100% energie regenerabilă pentru întregul său portofoliu din România

Revetas Group anunță că întregul portofoliu de active din România utilizează începând de acum 100% energie din surse regenerabile, ca o continuare a angajamentului companiei față de practicile ESG, care capătă  importanță deosebită la nivel global, în special în industria imobiliară, pentru a sprijini eforturile colective de reducere a impactului clădirilor asupra comunitățile locale.

„Ca parte a strategiei Revetas către atingerea obiectivului de neutralitate a emisiilor de carbon la nivelul  portofoliului de active în perioada următoare, suntem încântați să anunțăm că întregul nostru portofoliu din România utilizează acum exclusiv energie verde, provenită din centrale eoliene, hidroelectrice și fotovolaice.

Radisson Blu devine astfel primul hotel din România care implementează o astfel de inițiativă, folosind 100% energie regenerabilă, provenită din centrale eoliene (73%) și hidrocentrale (27%)”, declară Eric Assimakopoulos, Founding Partner Revetas.

Potrivit The World Built Environment Forum, sectorul imobiliar consumă peste 40% din energia globală pe an, în timp ce clădirile sunt responsabile pentru 20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră și utilizează aproximativ 40% din materiile prime. Având în vedere impactul sectorului imobiliar la scară globală, investitorii sunt în prezent din ce în ce mai preocupați de aplicarea politicilor ESG și dezvoltarea proiectelor sustenabile.

Eric Assimakopoulos a concluzionat: „În calitate de manager european de investiții, avem responsabilitatea față de comunitățile în care ne desfășurăm activitatea de a analiza impactul asupra mediului al clădirilor pe care le gestionăm și de a veni cu soluții de îmbunătățire în cadrul activelor noastre actuale și de a dezvolta proiecte sustenabile pe viitor. Aceste inițiative pot avea beneficii uriașe asupra sustenabilității, atractivității și rentabilității ulterioare ale investițiilor.

Conceptul de ESG câștigă importanță acum mai mult ca niciodată și trebuie să ne concentrăm eforturile pe reducerea impactului asupra mediului și pe îmbunătățirea bunăstării angajaților, oferind fundația, atât proprietarilor, cât și chiriașilor, pentru o abordare colaborativă și aliniată.”

Portofoliul Revetas din România cuprinde complexul hotelier Project Nemo, clădirea de birouri de clasă A The Landmark, situate în centrul Bucureștiului, precum și parcul de retail Vitantis Shopping Center, situat în Sector 4. Complexul hotelier Project Nemo are o suprafață construită totală de 86.000 m 2 și include hotelurile Radisson Blu si Park Inn, fiind situat în centrul capitalei, în zona Piața Romană. Acesta cuprinde un total de 697 de camere, precum și aproximativ 7.500 m 2 spațiu comercial. Clădirea de birouri The Landmark este situată central, între Piața Romană și Piața Victoriei și este compusă din 3 clădiri separate cu 7 etaje și parcare subterană pe 3 niveluri, precum și o zonă centrală cu magazine, oferind o suprafață totală închiriabilă de circa 23.600 m 2 , având Wolf Theiss, UiPath și Total Energies printre chiriașii săi principali. Parcul de retail Vitantis Shopping Center este situat în sud-estul Bucureștiului, în sectorul 4, cu o suprafață totală închiriabilă de 38.000 m 2 și găzduiește mărci românești consacrate precum supermarketul La Cocoș, magazinul DYI Brico Depot și retailerul de mobile Casa Rusu, Grill Market, Proges și LaserMaxx.