153 de noi experți și verificatori de proiecte

153 de candidați dintre cei 433 care au susținut examene pentru a deveni verificatori de proiecte sau experți tehnici pentru structurile de rezistență din beton ale clădirilor, instalații gaze naturale, instalații termice, construcții căi ferate, construcții portuare sau hidrotehnice au promovat examenul, reprezentând o rată de promovare de 35%, mult mai ridicat față de anii anteriori.

Reformarea procedurilor de organizare a examenelor s-a dovedit a fi utilă pentru a asigura siguranța în construcții cu un număr adecvat de experți în construcții și verificatori de proiecte la nivel național,  a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, la afișarea rezultatelor obținute de către candidații programați sâmbătă, a formularelor cu subiecte și a variantelor-martor de rezolvare.

”Numărul candidaților admiși în prima zi a sesiunii este considerabil mai mare față de cel al sesiunilor anterioare. Dacă, înainte de examen, la nivel național, aveam doar trei verificatori de proiecte în rezistență mecanică a solului, în urma examenului au mai fost acreditați alți 9. Avem o capacitate de patru ori mai mare în acest domeniu. Am avut, la nivel național, 189 verificatori de proiecte de instalații termice și, în urma examenului, avem în total 224. Este un progres considerabil, prin care putem sprijinii construcțiile sigure pentru toți”, a spus ministrul.

Cseke Attila a adăugat: pentru prima dată în istoria examenelor de atestare tehnico-profesionale, acestea au fost organizate în 6 localități diferite, simultan, nu doar în Capitală, pentru a veni în sprijinul candidaților nevoiți anterior să se deplaseze sute de kilometri pentru susținerea unui examen.

Totodată, după cinci ani de pauză, au fost organizate examene de atestare în domenii precum construcții căi ferate și construcții hidrotehnice, domenii care nu sunt de amploarea construcțiilor civile, dar pentru care nu există specialiști suficienți pe piață și din cauza faptului că nu au fost organizate examene de-a lungul timpului.

De asemenea, pentru domeniul Ig – Instalații de alimentare cu gaze aferente construcțiilor (instalații de gaze naturale combustibile și instalații de gaze petroliere lichefiate), au promovat 47 verificatori de proiecte dintre cei 83 înscriși.

Marți s-a susținut ultimul examen programat, iar, pe parcursul acestei săptămâni, vor fi publicate rezultatele obținute și în celelalte zile ale sesiunii.

”Mulțumesc reprezentanților universităților tehnice care au sprijinit logistic,  administrativ și profesional colegii din minister în organizarea examenelor”, a conchis ministrul.

În organizarea examenului, au fost implicate 19 comisii centrale de examinare, numite pentru fiecare domeniu de atestare în parte, 7 comisii regionale de examinare și o parte din personalul MDLPA.