Rompetrol a investit 13 milioane de dolari într-o instalație de cocsare întârziată, la Petromidia

Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International (Rompetrol), a finalizat recent modernizarea Instalației de Cocsare Întârziată a rafinăriei #Petromidia, printr-un efort investițional de aproape milioane de dolari.

„Prin aceste lucrări, reușim să aducem Instalația de Cocsare Întârziată într-o nouă etapă tehnologică, în care marcăm un progres important la capitolele eficiență, fiabilitate și siguranță operațională. Astfel de proiecte arată că revizia nu înseamnă doar mentenanță și recertificări, ci și faptul că Rompetrol Rafinare a prevăzut o importantă componentă de dezvoltare, prin investițiile realizate” – a declarat Florian Pop, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Noul sistem aduce mai multe beneficii, printre care reducerea ciclului de tăiere cu aproximativ 30 de minute, reducerea consumului de energie electrică, iar toate manevrele pot fi executate semi-automat și automat, de la distanță.

Instalația contribuie la valorificarea superioară a țițeiului și obținerea de produse semifabricate cu valoare adăugată, o parte dintre acestea fiind preluate și prelucrate în alte unități din rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești.