Construcția fabricii Hanwha din Petrești va începe la sfârșitul lunii ianuarie

Lucrările de construcţie pentru fabrica companiilor sud-coreene Hanwha Aerospace şi Hanwha Systems din Petreşti, judeţul Dâmboviţa, sunt programate să înceapă la sfârşitul lunii ianuarie, a anunţat Jae-Il Son, preşedinte şi CEO al celor două companii, într-un interviu acordat Agerpres.

Potrivit oficialului, procedurile administrative, inclusiv aprobările de amplasament şi selecţia terenului, sunt aproape finalizate, iar fabrica va fi prima unitate europeană Hanwha dedicată sistemelor terestre. Aceasta va funcţiona ca un centru de excelenţă pentru producţie, testare, cercetare-dezvoltare (R&D), integrare şi mentenanţă pe termen lung a platformelor avansate, precum obuzierul K9, vehiculul de reaprovizionare K10 şi, eventual, MLI Redback şi viitoare sisteme de luptă fără pilot.

Jae-Il Son a subliniat că fabrica din Petreşti este concepută ca o capacitate industrială suverană. În cazul în care Hanwha va gestiona atât programele K9, cât şi Redback, România nu va mai depinde de lanţuri externe de aprovizionare pentru mentenanţă şi sustenabilitate. Oficialul a precizat că ţara va dispune de infrastructură completă pentru producţie, mentenanţă, revizie şi modernizare, ceea ce reprezintă un avantaj strategic în raport cu competitorii europeni care depind de fabrici externe şi au întâmpinat întârzieri în localizarea producţiei.

„Angajamentul companiei pentru România depăşeşte simpla producţie. Fabrica de la Petreşti va fi prima fabrică europeană a Hanwha pentru sisteme terestre, proiectată pentru producţie, testare, R&D, integrare şi mentenanţă pe durata întregului ciclu de viaţă. România nu va fi doar utilizatorul sistemelor, ci proprietarul lor industrial”, a declarat preşedintele Hanwha.

În cadrul contractului de aproape un miliard de dolari, la fabrica din Petreşti vor fi produse, începând cu 2027, aproximativ două treimi dintre cele 54 de obuziere autopropulsate K9 comandate de România şi o proporţie similară de vehicule de reaprovizionare cu muniţie K10. Livrările tuturor vehiculelor sunt programate până în 2029. În prezent, sistemele K9 şi K10 destinate României se află deja în stadii avansate de fabricaţie în Changwon, Coreea de Sud.

Compania sud-coreeană se află, de asemenea, în competiţie pentru furnizarea a 246 de maşini de luptă ale infanteriei (MLI) pentru armata română, cu modelul Redback. În această competiţie participă şi alţi producători importanţi, precum Rheinmetall (KF41 Lynx), Otokar (Tulpar), BAE Systems (CV90) şi General Dynamics European Land Systems (ASCOD 2).