Grupul Țiriac ridică un complex rezidențial cu 350 de apartamente, spital și grădiniță pe fosta platformă Lemexim

Grupul Țiriac pregătește o investiție de peste 100 de milioane de euro în Brașov, pe o parte din fosta platformă industrială Lemexim. Proiectul imobiliar va cuprinde locuințe, un spital, o grădiniță și spații verzi, iar lucrările sunt programate să înceapă în 2027.

Potrivit companiei, dezvoltarea va fi realizată în trei etape, pe o perioadă de cinci ani. În prima fază va fi construit un bloc cu opt etaje, iar etapa următoare va extinde proiectul până la un complex rezidențial cu 350 de apartamente.

Ultima etapă va include construirea unui spital, a unui parc și a unei grădinițe. Unitatea medicală va intra în proprietatea Țiriac International Foundation, fundație care își propune să faciliteze accesul la servicii medicale pentru persoanele aflate în situații vulnerabile.

Grupul Țiriac deține patru hectare din fosta platformă industrială Lemexim. Din această suprafață, 6.000 de metri pătrați, echivalentul a 15% din terenul deținut, vor fi cedați Primăriei Brașov pentru amenajarea unui parc.

Compania precizează că realizarea parcului presupune participarea mai multor proprietari de terenuri de pe fosta platformă industrială. Proiectul este conceput pentru a integra noile construcții în viața orașului și pentru a oferi facilități atât viitorilor locatari, cât și comunității brașovene.