Lucrările de reabilitare a liniei feroviare Brașov–Sighișoara avansează pe subsecțiunea Apața–Cața

Proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Brașov–Sighișoara, parte a Coridorului european Rin–Dunăre, înregistrează progrese semnificative pe subsecțiunea Apața–Cața. Șantierul, coordonat de consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada, înaintează conform graficului, cu lucrări desfășurate simultan la tuneluri, terasamente, suprastructura căii ferate și instalații.

Progres vizibil la forarea tunelurilor

În luna iulie, utilajele de tip TBM (Tunnel Boring Machines) au realizat un avans cumulat de 511,5 metri și au montat 341 de inele de beton. De la începutul lucrărilor de foraj, au fost excavați peste 4.000 de metri de tunel și instalate 2.722 de inele, reprezentând aproximativ 17% din lungimea totală a tunelurilor prevăzute.

Cele mai performante TBM-uri sunt „Eleni” și „Varvara”, care au început lucrările primăvara trecută la Ormeniș și au depășit deja 3.750 de metri forați. La Homorod, „Alexandra” și „Konstantina”, puse în funcțiune în iarna trecută, au trecut de pragul de 500 de metri forați. Activitățile includ foraj, instalare de benzi transportoare, lucrări mecanice și monitorizarea permanentă a gazelor, inclusiv a metanului, pentru siguranța operațiunilor.

Terasamente și consolidări în teren

Pe intervalul Apața–Racoș se lucrează la umpluturi și taluzări, în timp ce între Racoș și Cața se execută lucrări de stabilizare a terasamentului. În paralel, echipele de construcție se concentrează pe consolidarea podurilor, viaductelor și podețelor, prin montarea balustradelor, hidroizolații, turnări de beton și lucrări pe căile de rulare.

Suprastructura feroviară și lucrări conexe

Progresul se vede și pe partea de cale ferată propriu-zisă. Au fost montate cadre șină-traversă și așternută piatră spartă pe liniile principale și secundare din zona Racoș–Apața–Augustin. De asemenea, s-au instalat schimbătoare de linii și s-au realizat burări în stația Racoș și la capetele provizorii de linie.

Peste 100 de stâlpi și ancore pentru linia de contact au fost deja montați și echipați. În paralel, au fost executate lucrări civile: finisaje la clădirea de călători de la km 221+842, inclusiv montaj de parchet și radiatoare, iar la Halta Mateiaș au fost finalizate fundațiile peroanelor. Totodată, se implementează sisteme moderne de telecomunicații GSM-R, supraveghere video și semnalizare electronică.

Declarații oficiale

„Menținem un ritm susținut pe toate fronturile, de la tuneluri la terasamente, poduri, linie de contact și instalații. Avem provocări constante, specifice unor lucrări de asemenea anvergură, dar suntem dedicați să depășim fiecare obstacol. Avem mulțumirea că suntem parte dintr-un proiect de importanță națională, tronsonul Brașov–Simeria”, a declarat Dumitru Cojocea, Director de Proiect.

Proiect de importanță europeană

Reabilitarea subsecțiunii Apața–Cața se înscrie în cadrul mai amplu al modernizării liniei Brașov–Simeria, destinată circulației trenurilor cu viteze de până la 160 km/h. Investiția este cofinanțată de Uniunea Europeană și are ca obiectiv integrarea României în rețeaua europeană de transport de mare viteză.

AKTOR România, lider de consorțiu, colaborează cu peste 200 de subcontractori și furnizori locali, generând mii de locuri de muncă directe și indirecte. Compania, subsidiară a Grupului AKTOR – un jucător major în construcții și infrastructură în Europa de Sud-Est – are o experiență de peste două decenii pe piața din România și un portofoliu bogat de proiecte strategice, inclusiv în infrastructura rutieră și feroviară.