Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București va fi modernizat complet: patru benzi, tramvai extins și pasarelă pietonală

Bulevardul Dimitrie Pompeiu  din Capitală va fi supus unei transformări majore, menite să decongestioneze una dintre cele mai circulate artere ale Bucureștiului. Primăria Capitalei a prezentat imagini cu viitorul drum și a anunțat că șantierul va dura aproximativ trei ani. 

În prezent, bulevardul are două benzi pe sens, trotuare degradate și o linie de tramvai centrală. Proiectul prevede:

  • Supralărgirea la patru benzi pe întreaga lungime a bulevardului.

  • Amenajarea de trotuare mai largi și spații verzi.

  • Crearea de piste pentru biciclete.

  • Extinderea liniei de tramvai și conectarea liniilor 16 și 36 cu linia 5, cu prelungirea traseului până la Bulevardul Barbu Văcărescu.

  • Construirea unei pasarele pietonale peste drum și linia de tramvai.

  • Reconfigurarea intersecțiilor și crearea de sensuri giratorii, precum și artere cu sens unic.

Primăria estimează că pentru aceste lucrări va fi necesar un culoar de expropriere de 35.888 mp, evaluat la 74 milioane de lei.

În paralel, se va realiza un drum de legătură între Șoseaua Pipera, Bulevardul Dimitrie Pompeiu și Strada Fabrica de Glucoză. La intersecția cu Strada Petricani, în colaborare cu Primăria Sectorului 2, se va construi un pasaj auto peste calea ferată pentru a reduce timpul pierdut de șoferi în zona barierei CFR.

Investiția totală este estimată la 534,9 milioane lei (peste 105 milioane euro), iar termenul de finalizare al lucrărilor este de aproximativ trei ani. Modernizarea liniei de tramvai a început deja, după ce circulația a fost suspendată în martie din cauza unei defecțiuni.