Consiliul Județean Dolj și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au oficializat cooperarea pentru demararea proiectelor de infrastructură rutieră de mare viteză: Craiova – Calafat și Calafat – Drobeta-Turnu Severin.
În cadrul unei ședințe extraordinare, plenul Consiliului Județean (CJ) Dolj a adoptat hotărârile privind aprobarea acordurilor de parteneriat cu CNAIR în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru două obiective de investiții majore: Drumul Expres Craiova – Calafat și Drumul Expres Calafat – Drobeta-Turnu Severin.
Proiectele vizează optimizarea capacității de transport în sudul României și integrarea județului Dolj într-un nod logistic de importanță regională. Noile segmente de drum expres sunt proiectate să asigure o conexiune rapidă între Coridorul Pan-European, punctul de trecere a frontierei de la Podul Calafat-Vidin și municipiul Drobeta-Turnu Severin.
Principalele coordonate de impact ale investiției includ reducerea timpilor de tranzit pentru transportul comercial către Bulgaria și piețele din sudul Europei, fluidizarea traficului de călători prin separarea fluxurilor și creșterea vitezei comerciale, crearea premiselor necesare pentru atragerea de noi investiții industriale și logistice în arealul deservit.
Colaborarea dintre autoritatea județeană și CNAIR reprezintă etapa preliminară obligatorie pentru definirea indicatorilor tehnico-economici. Studiile de fezabilitate vor determina traseul optim, soluțiile tehnice pentru structurile de artă (poduri, pasaje, viaducte) și evaluarea impactului asupra mediului.


