CJ Timiș pregătește cel mai mare complex sportiv multifuncțional din România, la limita dintre Timișoara și Giroc

Consiliul Județean (CJ) Timiș va construi cel mai mare complex multifuncțional 4 All din țară, pe un teren de peste nouă hectare, la limita dintre municipiul Timișoara și comuna limitrofă Giroc, a anunțat, marți, președintele CJ, Alfred Simonis.

Potrivit acestuia, proiectul vizează crearea unei infrastructuri sportive moderne, cu un impact social și sportiv semnificativ, și va fi dedicat atât sportului de performanță, cât și activităților de masă.

‘Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte pe care le dezvoltăm la Consiliul Județean Timiș. Vorbim despre o investiție importantă nu doar din punct de vedere financiar, ci mai ales al impactului social și sportiv pe care îl va avea. Obiectivul principal este realizarea unei infrastructuri sportive moderne care să deservească tot județul. Vrem să oferim condiții nu doar pentru sportul de performanță și de masă, de aceea am gândit mai multe locuri de recreere, spații pentru concerte, simpozioane sau expoziții. Complexul va include, între altele, un patinoar, o sală pentru scrimă și alta pentru gimnastică, bazin de înot semi-olimpic, terenuri de tenis, dintre care unul cu tribună, pistă de atletism, terenuri de minifotbal, baschet și volei. Toate acestea se vor găsi în Complexul Timiș 4 All care se întinde pe o suprafață de peste nouă hectare’, a precizat Alfred Simonis într-o informare de presă.

În perioada următoare, CJ Timiș va recepționa studiul de fezabilitate și va scoate la licitație proiectarea și execuția complexului.