Grupul suedez Ikea va termina construcţia primelor clădiri de birouri din România la începutul anului 2017. Compania Vastint România, parte a grpului, a început în acest an lucrările de construcţie la proiectul imobiliar pe terenul cumpărat în urmă cu cinci ani de la Timpuri Noi.
În primă fază, se ridică trei clădiri de birouri cu înălțimi de șapte și 10 etaje, cu o suprafață închiriabilă 50.000 de mp. În total, întregul proiectul va avea 100.000 mp închiriabili, de spații de birouri moderne, clasa A și spații comerciale, din care 33.000 mp sunt deja în construcție. În plus, proiectul va cuprinde şi blocuri de apartamente, cu o suprafaţă totală de 50.000 mp.
„Inaugurarea pentru primele două clădiri o planificăm pentru primul trimestru din 2017. Pentru demararea lucrărilor la cea de-a treia clădire, suntem conditionaţi doar de către piaţă. Dacă piaţa absoarbe prima fază, imediat începem şi următoarea fază. Avem discuţii cu diverşi chiriaşi pentru închiriere, dar încă nu am semnat nimic. Investiţia este pornită din bani propri şi va fi din bani proprii’, a declarat Antoniu Panait, dirctor general al Vastint România.
Valoarea investiţiei în primele două clădiri este estimată la 20 de milioane de euro. Dacă adăugăm şi preţul plătit pe teren, investiţia depăşeşte 50 de milioane de euro.
Vastint se concentrează în acest moment pe componenta de birouri din cadrul proiectului de la Timpuri Noi, însă pe viitor are în plan şi construcţia de blocuri de locuit. Compania a început licitaţia pentru selectarea antreprenorului general pentru proiectul de la Orhideea, pe terenul cumpărat în 2011 de la Baduc. Cele trei cădiri de birouri de la Orhideea vor avea o suprafaţă închiriabilă de 40,000 de mp. Lucrările la noua clădire ar puta fi demarate anul viitor.
Vastint a cumpărat în 2010 terenul fostei platforme industriale Timpuri Noi, cu o suprafață de 54.000 mp, pentru suma de 34,6 milioane de euro.