Omul de afaceri Fadi Ossman va continua dezvoltarea ansamblului rezidenţial Isaran din Braşov (strada 13 Decembrie, zona Tractorul – Coresi) cu o fază care va cuprinde cinci blocuri, patru cu zece etaje şi unul cu cinci etaje. „Construcţia va începe peste aproximativ două luni”, a declarat omul de afaceri de origine libaneză pentru www.bzb.ro.
Prima fază a Isaran, care cuprinde două blocuri de 600 de locuinţe, a necesitat investiţii de circa 20 de milioane de euro, în timp ce faza a doua, care cuprinde alte două blocuri, este în plină construcţie. „Blocul numărul trei îl vom livra în septembrie 2017, iar cel cu numărul patru va fi livrat la începutul lui 2018. În total, cele două blocuri vor avea circa 500 de locuinţe”, a explicat Ossman. Data de livrare a blocurilor din faza a treia va fi anunţată anul viitor, a mai spus dezvoltatorul imobiliar pentru www.bzb.ro.
În conformitate cu documentaţia depusă la Primăria Braşov, întocmită pe baza certificatului de urbanism, blocurile care ar urma să se construiască ar urma să aibă 10 niveluri, fiind proiectate două tipuri de imobile, respectiv cu demisol (subsol), parter şi 10 etaje, dar şi cu demisol (subsol), parter, 9 etaje şi un etaj retras. Procentul de ocupare a terenului (POT) este de maxim 40%, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) este 4, respectiv suprafaţa construită desfăşurată a tuturor nivelurilor şi suprafaţa parcelei.
PUZ-ul prevede faptul că pentru fiecare apartament va fi amenajat şi câte un loc de parcare în interiorul parcelei deţinute de către dezvoltatorul imobiliar. Accesul către blocuri se va realiza din strada Nicolae Labiş, imobilele urmând să fie amplasate la 13,5 metri de axul acestei străzi şi la 54 de metri faţă de axul străzii principale, 13 Decembrie. Preţul unui apartament în blocurile amenajate de Isaran în zona Tractorul variază între 539 de euro/mp construit pentru un apartament cu două camere de 91,3 mp şi scade până la 466 euro/mp construit pentru un apartament cu patru camera de 171 mp, în conformitate cu datele prezentate pe site-ul dezvoltatorului, conform sursei citate.