Cel mai important jucător de pe piața de retail de matariale de construcții și al amenajărilor interioare, Dedeman, a investit 14 milioane de euro într-un nou magazin ce se va deschide vineri, 2 septembrie, în Oradea. Compania deţinută de fraţii Pavăl ajunge astfel la o reţea de 44 de magazine la nivel naţional. Retailerul are în plan 50 de magazine la nivel naţional.
„Oradea este situat la o distanţă egală faţă de Viena, Praga şi Bucuresti, într-un nod strategic pentru rutele comerciale care asigură schimburile economice dintre vestul şi estul continentului european. Odată cu deschiderea acestui magazin, vom fi prezenţi în fiecare oraş reprezentativ situat în apropierea frontierei de vest a ţării noastre. Cu ajutorul noii tehnologii, sunt premise bune să ne creştem vânzările şi către clienţii din ţările vecine”, a declarat președintele Dedeman, Dragoş Pavăl.
Magazinul din Oradea, situat pe Calea Aradului, nr.87A, are o suprafaţă de vânzare de peste 13.000 mp şi o seră pentru articole de grădină de circa 3.000 mp şi a creat 200 de locuri de muncă. Magazinul are, de asemenea, o parcare de 480 de locuri de parcare şi comercializează în jur de 45.000 de produse pentru casă şi grădină.