Forte Partners a semnat cu UniCredit Bank contractul pentru finanțarea dezvoltării primei faze a proiecului The Bridge, în valoare de 50 de milioane EUR. Pe parcursul acestei tranzacții, compania Forte Partners a fost consiliată de Reff & Asociații, societatea de avocați membră a rețelei Deloitte Legal, în timp ce UniCredit Bank a avut alături echipa de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii.
”Semnarea contractului de finanțare confirmă valoarea proiectului si increderea de care acesta se bucură pe piața locală”, a declarat Geo Mărgescu, CEO & Fondator, Forte Partners, adăugând: ”Avem 50% din prima fază închiriată și suntem în discuții avansate pentru restul clădirii, astfel încât ne vom atinge obiectivul de a aveala deschidere un grad de ocupare de 100%. Cât privește valoarea de piață a proiectului,aceasta a ajuns la 80 de milioane EUR pentru prima fază”.
“Ne bucurăm că putem fi alături de dezvoltator în demersul acestuia de a investi într-un spaţiupe careîlconsiderăm cu potenţial pentru piaţabirourilor. Finanţarea demonstrează, de altfel, angajamentul UniCredit de a continuasă susţină proiecte imobiliare, cu condiţia ca acestea să aibă un concept adecvat pieţei, participanţi cu experienţă la dezvoltarea proiectului şi o contribuţie proprie relevantă a acţionarilor la investiţie””, a declarat Gabriela Drăgulin, Head of Real Estate Finance, UniCredit Bank.
Parcul de afaceri The Bridge va fi ridicat pe Șoseaua Orhideelor 15C, pe terenul fostei fabrici de pâine Spicul, în două faze. Termenul estimat de finalizare este septembrie 2017, iar lucrările se derulează conform graficului, antreprenoul general fiind compania Bog’Art.
The Bridge este proiectat luând în calcul ultimele tendințe la nivel mondial în materie de clădiri ecologice, viitorul centru de afaceri urmând să fie certificat LEED GOLD. Firma care semnează arhitectura proiectului și totodată care se ocupă de certificarea LEED este Epstein. Viitorii chiriași vor beneficia de reduceri importante ale costurilor de mentenanță datorită investiției dezvoltatorului în sisteme si materiale performante, care scad consumul de energie termică și electrică.