După nunţile lui Tăriceanu şi Elena Băsescu, Alin Caraman organizează Salonul Imobiliar în Casa Poporului

De ieri, 18 noiembrie, a început la Palatul Parlamentului ultimul târg imobiliar al anului, Salonul Imobiliar București (SIB).

Acesta adună la un loc oferta rezidențială de pe piața din Capitală și principalele orașe ale țării, respectiv cele mai mari 40 de ansambluri rezidențiale din București și zonele periferice, cu 12.000 de apartamente și vile noi, dar și 3.500 de oferte din piața veche, apartamente în blocuri construite înainte de anul 2.000.

salonul-imobiliar

Cel care stă în spatele organizării acestui eveniment este cunoscutul om de afaceri Alin Caraman, renumit şi pentru că a organizat nunta Elenei Băsescu sau a lui Călin-Popescu Tăriceanu (… una dintre nunţi).

De altfel, omul de afaceri conduce o echipă cu experiență de nouă ani în organizarea evenimentelor de amploare din Capitală: Mariage Fest şi Salonul Auto Moto.

Revenind la SIB, printre aspectele de remarcat este şi acela că aduce la ofertă şi apartamente mai vechi. Astfel că există ” o zonă specială în cadrul salonului, unde 15 agenții vor aduce 3.500 de oferte din piața veche. Dintre acestea amintim: garsoniere Șoseaua Giurgiului – 24.900 euro, apartamente cu două camere în Drumul Taberei- 49.000 euro, apartamente cu trei camere în zona Armenească – 65.000 euro”, au explicat reprezentanții Salonului Imobiliar București.

Ca o privire de ansamblu asupra pieţei imobiliare, Dorel Niţă de la imobiliare.ro, prezent la SIB, a susţinut că există la momentul actual o oarecare presiune de scumpire a apartamentelor ca urmare a unei uşoare scăderi a ofertei la vânzare. „În acest an au fost scoase pe piaţă circa 35.000 de unităţi, în scădere de la 40.000 anul trecut. Astfel că acesta poate fi un factor de urcare a preţului”, a declarat Dorel Niţă.

Dintre expozanţi

O să-i amintim în continuare, pe scurt, pe câţiva dintre expozanţii de la acest târg.

Complexul Decebal Tower, reprezentat de Real Pro Dan Negulescu, este poziționat lângă Bvd Unirii și Piața Alba Iulia şi are disponibile apartamente cu două, trei și patru camere.

New Point, cel mai nou ansamblu din zona Pipera, are disponibile studiouri duble și apartamente cu două și trei camere.

Grünenpark, cel mai nou proiect rezidențial din Drumul Taberei, reprezentat în exclusivitate de Esop Consulting, este de asemenea prezent la Casa Poporului.

Compania de consultanță imobiliară The Concept a pregătit oferte şi promoții pentru ansambluri precum Făgetului Rezidențial, ansamblu din zona Titan, Da Vinci Rezidențial, ansamblu în zona Tineretului sau pentru apartamente Noi Liviu Rebreanu.

Mai sunt prezenţi Confort Urban, cel mai mare proiect imobiliar din sectorul 5, reprezentat de Sud Rezidențial, Bragadiru Residence, Vitan Residence 2 (în vecinătatea București Mall), Tineretului Park Residence, Estic Park (cel mai nou proiect rezidențial din zona estică a Bucureștiului), proiectul Palladium Residence, situat în sud-estul Bucureștiului, în zona Theodor Pallady sau Satul Scandinav, situat în zona Lacului Snagov.

Aceasta este însă doar o mică parte a numelor care apar la târg.

Program si acces

Accesul vizitatorilor se face din bvd Unirii – Pța Constituției. Programul de vizitare este sâmbătă între 10.00 – 19.00 (cu ultima oră de intrare – ora 18.00) şi duminică între 10.00 – 18.00 (cu ultima oră de intrare – ora 17.00).