Afacerile Cemacon au crescut cu 28% în 2016

Producătorul de cărămizi Cemacon a raportat pentru anul 2016 cu o cifră de afaceri de 20 de milioane de lei, în creştere cu 28%, şi un profit net de cinci milioane de lei, conform unui comunicat al societății.

„Închidem un an spectaculos, 2016 fiind cel mai bun an din istoria Cemacon. Am atins nişte vârfuri importante, în toate aspectele business-ului: am dublat ţinta de creştere estimată pentru acest an, cu un avans de 28% al cifrei de afaceri, în urma fructificării unor contexte interne şi de piaţă, avem o EBITDA de 19%, în creştere cu 3 procente faţă de anul trecut, şi un rezultat net de peste 5 milioane de lei, rezultat neafectat de restructurarea financiară. În condiţiile unei evoluţii pozitive a pieţei, estimate la 8-10%, Cemacon a crescut cu 28% volumul de blocuri ceramice vândute. Ne-am îmbunătăţit, astfel, poziţia la nivel naţional, iar statutul de lider al pieţei din Transilvania este puternic consolidat”, a declarat Liviu Stoleru, director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei.

Potrivit comunicatului, veniturile operaţionale au crescut cu 16%, componentele principale fiind vânzarea de produse finite şi cea de marfă, unde s-a înregistrat o dinamică puternic pozitivă. Ambele facilităţi de producţie au funcţionat la capacitate 100%, iar operarea fabricii de la Zalău timp de 12 luni în 2016, faţă de 9 luni în 2015, a contribuit substanţial la expansiunea afacerii, generând totodată şi creşterea cheltuielilor operaţionale cu 12%.

Pentru acest an, oficialii companiei estimează o creștere cu 5% a cifrei de afaceri, menţinerea poziţiei de lider al pieţei de cărămidă din Transilvania, realizarea de investiţii pentru susţinerea creşterii şi continuarea valorificării activelor aparţinând Cemacon Real Estate.

„În 2017, vom consolida compania prin eficientizare; nu avem presiunea creşterii vânzărilor de blocuri ceramice, capacităţile de producţie fiind folosite în proporţie de 100% şi ne vom concentra pe creşterea calităţii vânzării. Avem în plan, de asemenea, proiecte de investiţii care să ne susţină creşterea pe termen mediu”, a declarat Liviu Stoleru.

Cemacon SA este companie listată la Bursa de Valori Bucureşti şi deţinută, preponderent, de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine; managementul companiei este unul profesionist, independent şi cu puternică expertiză de sector.