NEPI a început să curețe terenul unde va amplasa mall-ul din Satu Mare

Compania sud-africană New Europe Property Investments (NEPI) a demarat de câteva zile o serie de lucrări de curățare a terenului unde se va construi Mega-Mall-ul din Satu Mare, Shopping City Satu Mare. Au fost demolate, sau se află în curs de demolare, câteva case care au fost achiziționate, cu tot cu terenul aferent, de cei de la NEPI, scrie presasm.ro.

Centrul comercial va avea o suprafață de 18 mii de metri pătrați, iar investiția se ridică la circa 40 de milioane de euro. Lucrările sunt preconizate să fie terminate în acest an. Mall-ul va amplasat pe locul fabricii Sarmex de pe drumul Careiului, în apropierea hipermarket-ului Kaufland. În cel mai scurt timp posibil, NEPI va primi și autorizația de construire, astfel că, foarte probabil, de la jumătatea lunii martie vor fi demarate lucrările efective.

Oficialii NEPI au participat recent la o discuţie cu primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, pentru a stabili ultimele detalii legate de demararea investiţiei Mega Mall. Printre altele, s-a reiterat și faptul că investitorul va contribui financiar la costurile de proiectare a podului pietonal peste Someş. „Mega mall-ul NEPI va fi unul modern, cum nu mai există în Europa Central-Estică”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor în cadrul unei conferințe de presă la finele anului trecut. Acesta va fi un mall regional care va avea două fațade, una spre Drumul Careiului și una spre Someș.

Edilul a mai subliniat și faptul că NEPI va participa cu 100.000 de euro pentru construirea unui pasaj pietonal care va lega Piața 25 Octombrie de noua zonă comercială. conform publicației amintite.