Element Development a desemnat antreprenorul pentru Bistrița Retail Park

Compania de dezvoltare imobiliară Element Development a semnat un contract cu retailerul danez de mobilă și accesorii JYSK pentru o suprafață de 1.275 mp la Bistrița Retail Park. Totodată, a fost desemnat antreprenorul general al proiectului: compania locală Campeador.

Proiectul presupune o investiție de 7,5 milioane euro pentru o galerie comercială de 9.000 mp, ce va fi construită pe Calea Moldovei 13, la doar câteva minute de centrul vechi al orașului. Oferta galeriei comerciale, dezvoltată de Element Development, va fi completată de un hipermarket, investiția aparținând Selgros.

”Creșterea puterii de cumpărare și lipsa spațiilor moderne de retail în orașele secundare au determinat o cerere mare pentru parcul de retail pe care îl dezvoltăm în Bistrița. Retailerii caută opțiuni de dezvoltare în orașele mai mici și sunt cu precădere interesați de parcuri de retail, unde costurile lor sunt mai mici față de cele pentru prezența într-un mall”, explică Ionuț Bordei, CEO Element Development.