Veroniki Holding, companie deținută de Veronica Guşă de Drăgan, intră pe piaţa de ambalaje din materiale reciclabile din România şi deschide o fabrică în comuna Conteşti, Dâmboviţa. Unitatea va produce caserole și folie PET producția fiind estimată la 8.500 tone anual. Fabrica se desfășoară pe o suprafață de 5.200 mp. Investiția s-a ridicat la 10 milioane de euro.
Noua fabrică, cu laborator propriu, are tehnologii de ultimă generaţie, certificate EFSA (European Food Safety Authority) de către Institutul Fraunhofer (Germania), cu standardele de management ale calităţii implementate (BRC IoP V, ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001), pentru a îndeplini toate condiţiile de siguranţă alimentară, producţia de caserole şi folie PET fiind estimată la 8.500 tone anual şi desfaşurată pe o suprafaţă de 5.200 mp, arată un comunicat al companiei.
„Începând cu data de 8 septembrie 2017, vom produce în fabrica de la Conteşti, prin procesul de termoformare, caserole destinate ambalării diferitelor tipuri de carne şi produse din carne, precum şi diverse caserole cu capac destinate ambalării produselor vrac din cadrul marilor reţele de magazine alimentare. Tehnologia inovativă, desfăşurată în conformitate cu standardele europene, va permite ca ambalajele noastre să fie personalizate şi pentru tipuri de produse speciale”, a declarat Adrian Niţică, director general Veroniki EcoGroup.
Grupul Veroniki Holding e operativ în Italia, Grecia, România, Germania, Polonia, Austria, Serbia, Spania şi Franţa, cu peste 1.500 de angajaţi, şi activează în domenii precum GPL, energia renovabilă, în sectorul medical, sectorul naval, cu investiţii şi în piaţa imobiliară, fiind implicat şi în numeroase activităţi de responsabilitate socială.