A început construcția sensului giratoriu de la mall-ul AFI din Brașov

Constructorul mall-ului AFI din zona Hidro A Brașov a început să taie arborii din zona stației de autobuz și să distrugă pe alocuri trotoarele, scopul fiind acela de a amplasa un sens giratoriu și mai multe benzi de circulație în fața magazinului, scrie www.mytex.ro

Conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, copacii au fost tăiați cu toate avizele în regulă și potrivit regulamentului în vigoare: „Tăierea din zona stației RAT din zonă s-a făcut cu avizul Primăriei Brașov, dar și de la Agenția pentru Protecția Mediului, întrucât vor fi plantați mai mulți arbori până la finalizarea lucrărilor”, a spus oficialul Primăriei citat de publicația amintită.

Constructorul va amenaja, conform planului depus la Primărie pentru avizare, o zonă verde în interiorul pe o suprafață considerabilă. Cât privește trotuarele distruse, acestea vor fi refăcute după amenajarea drumurilor de acces dinspre complexul AFI și Centrul Civic, respectiv strada Nicolae Titulescu.

În jurul complexului vor apărea noi benzi de circulație, dar și un sens giratoriu, în apropierea sediului Poliției Brașov, de pe strada Nicolae Titulescu. Astfel, va fi acces auto din Bulevardul 15 Noiembrie spre AFI cu ieșire obligatoriu spre dreapta, în zona din dreptul Bisericii de lemn, fiind sens unic. Accesul pe strada N.D. Cocea va fi normal, dar strada se lărgește.

De-a lungul complexului, pe Bulevardul 15 Noiembrie, va fi construită o bandă de decelerare, iar pe strada Nicolae Titulescu, cele două benzi de circulație vor fi suplimentate cu alte două.